Deputații PL au cerut Curții Constituționale să declare decretul lui Igor Dodon neconstituțional

  • 03 Aprilie 2017 13:58
Deputații PL au cerut Curții Constituționale să declare decretul lui Igor Dodon neconstituțional

Deputații Partidului Liberal i-au cerut luni, 3 aprilie, Curții Constituționale să declare ca neconstituțional decretul președintelui Igor Dodon din 28 martie privind organizarea unui referendum consultativ cu patru subiecte.

Liderul PL Mihai Ghimpu a menționat într-o conferință de presă că subiectele propuse de Igor Dodon nu pot fi supuse unui referendum. Liberalii i-au mai cerut Curții ca până la examinarea sesizării să dispună suspendarea decretului.

Igor Dodon a semnat pe 28 martie un decret privind organizarea unui referendum republican consultativ cu patru subiecte. Cetățenii ar urma să fie întrebați la referendum dacă susțin: abrogarea așa-zisei ”Legi a miliardului”, împuternicirea șefului statului cu dreptul de a dizolva Parlamentul, reducerea numărului de deputați de la 101 la 71 și studierea în școli a „Istoriei Moldovei”.

Referendumul ar urma să se desfășoare pe 24 septembrie, iar costurile ar fi de aproximativ 70 de milioane de lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,52
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Thu
16
Fri
20
Sat
22
Sun
23
Mon
25
Arhivă Radio Chișinău