Deputații Dumei de Stat a Rusiei au propus înființarea unui minister pentru climatul psihologic

  • 16 Octombrie 2018 12:15
Deputații Dumei de Stat a Rusiei au propus înființarea unui minister pentru climatul psihologic

Deputații Dumei de Stat a Rusiei au propus înființarea în premieră în Rusia a Ministerului pentru climatul psihologic. O solicitare oficială în acest sens a fost deja expediată cabinetului de la Moscova de către vicepreședintele Comisiei pentru învățământ și cercetare, Boris Cernîșov.

Potrivit declarațiilor parlamentarului rus, ultimele evenimente desfășurate în Rusia denotă că este oportună crearea unui minister specializat, al cărui obiectiv să fie crearea «unui climat psihologic sănătos și pe deplin normal în societate».

În Rusia, au luat amploare formele de manifestare ale comportamentului agresiv, violențele comise cu cruzime pe stradă, în familie, în parcări, în magazine, față de persoanele de vârsta a treia, fața de cei care au un grad de invaliditate, a crescut considerabil numărul crimelor. 

„Agresivitatea devine o normă, iar comportamentul adulților este copiat întocmai de către copii. Pe segmentul rusesc al internetului, sunt extrem de populare înregistrările video în care elevii sunt umiliți... Practic, am uitat ce însemană compasiunea, iar generației în creștere nu-i este caracteristică absolut deloc această trasătură. Această generație este alcătuită practic din indivizi fără milă față de aproapele lor. Din păcate, ei nici nu văd exemple de compasiune. A sosit momentul să schimbăm situația, altfel riscăm ca pe viitor să ne transformăm într-o turmă de sălbatici care dau dovadă de vagi urme de civilizație. Rusia are nevoie de un minister separat, pe care îl vom numi Ministerul pentru climatul psihologic”, se specifică în comunicatul remis presei de către deputatul rus. 

Potrivit inițiativei lui Cernîșov, angajații acestui minister ar trebui să se ocupe de elaborarea unor programe școlare care să cuprindă asistență pentru fiecare categorie de cetățean, să încerce să le explice cauzele principale de agresiune din societate și să creeze o strategie de dezvoltare a societății și a membrilor săi.

„Specialiști calificați - psihologi și sociologi - vor desfășura studii și anchete, vor evalua gradul de agresivitate din societate și vor modifica fondul agresiv în instituțiile de învățământ, vor organiza evenimente menite să reducă acest grad de agresivitate, denunțând idealurile unei culturi a violenței și prejudiciile ei, susținând cursuri în școli, discutând cu părinții, organizând cursuri de instruire în întreprinderile din Rusia. Fiecare cetățean al țării noastre va putea suna la un număr de telefon la minister pentru a primi asistență psihologică specializată sau pentru a fi trimis într-o clinică specializată”, a conchis deputatul.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău