Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor din 7 aprilie 2009
-
07 Aprilie 2022 13:22
Deputații, întruniți în ședință plenară au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor din 7 aprilie 2009. De asemenea, deputații au ținut un minut de reculegere și în memoria victimelor pogromului de acum 119 ani, când la Chișinău au fost masacrați mii de evrei.
Președintele Parlamentului Igor Grosu a spus că e ziua libertății, când trebuie să ne amintim de miile de tineri care au ieșit în stradă.
Grosu și-a exprimat regretul că la 13 ani de la acele evenimente nu este finalizat „Dosarul 7 aprilie”. Nu cunoaștem numele celor care au maltratat sute de tineri în comisariate, a spus Grosu
Deputatul PAS, Lilian Carp a amintit că procurorii au reluat examinarea dosarului.
Deputatul comunist, Vladimir Voronin, președintele R. Moldova acum 13 ani, a spus că investigațiile trebuie să dezvăluie de către cine au fost „mobilizați” tinerii. Voronin a acuzat actuala guvernare că a avut la dispoziție 13 ani pentru a face aceste clarificări și a amintit că „Dosarul 7 aprilie” a fost deschis și închis de două ori.