Deputații au opinii contradictorii cu privire la schimbarea sistemului electoral
-
21 Februarie 2017 09:14
Fiecare sistem electoral comportă și avantaje, și dezavantaje. În timp ce unii politicieni consideră că Republica Moldova este pregătită pentru adoptarea sistemului mixt, alții afirmă că nu vor susține implementarea acestuia, în condițiile în care Republica Moldova se confruntă cu un șir de probleme precum – conflictul transnistrean, migrația masivă, sărăcia etc.
Opiniile au fost expuse la dezbaterile publice cu tema: „Condiții și trăsături specifice ale sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.
Vlad Batrîncea, deputat al Fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a spus că sondajele denotă un raiting extrem de scăzut al partidelor proeuropene care înțeleg foarte bine că la următoarele alegeri parlamentare ar putea rămâne fără putere, de aceea unica șansă pe care o văd este modificarea sistemului electoral. Potrivit lui, liderii acestor partide înțeleg că raitingul nu le permite accesul în Parlament și de aceea vor să se debaraseze de partidele politice și să vină la putere prin vot uninominal.
Parlamentarul spune că, de fapt, mulți oameni susțin această idee prin analagie cu alegerile primarilor și consilierilor. „Dacă alegem primari, consilieri, de ce să nu alegem și un deputat? Li se pare că acest deputat va veni și le va repara drumurile, dar este clar că în realitate nu este așa și nu va veni un deputat dintr-un teritoriu cu milioane de euro ca să-i repare drumurile”, a spus Vlad Batrîncea. În opinia sa, sistemul electoral poate fi modificat, dar nu în condițiile Republicii Moldova, unde există probleme cu corupția. O altă problemă este cea legată de regiunea transnistreană. „Cum poți face alegeri uninominale, asta ar însemna că recunoaștem independența și statalitatea Transnistriei?”, spune deputatul.
La fel, parlamentarul se întreabă cum pot fi organizate astfel de alegeri, în condițiile în care peste un milion de cetățeni se află în afara țării? „Cum să organizăm pentru ei circumscripții?”, a spus Vlad Batrîncea menționând că sunt foarte multe probleme care spun clar că regulile nu se schimbă în timpul jocului, acest lucru nu este corect.
Tudor Deliu, deputat al Fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova, a declarat că astăzi nu se poate spune, dacă e mai bun sau e mai rău un sistem sau altul, pentru că fiecare sistem electoral are și avantajele și dezavantajele sale. „Vorbind despre sistemul mixt, vreau să anunță din start că fracțiunea Partidului Liberal Democrat nu va susține această inițiativă, dacă va veni în Parlament. Motive sunt mai multe”, a notat deputatul.
Liberal-democratul a menționat că acest sistem este binevenit într-un stat integru, iar Republica Moldova are astăzi problema Transnistriei. „Până nu va fi soluționată această problemă și până nu va fi clară situația cu privire la diasporă, dacă vor putea fi create circumscripții nu vom susține. Potrivit lui, nu se poate vorbi despre sistemul mixt atâta timp cât situația cetățenilor este precară iar nivel de sărăcie înalt, pentru implementarea lui ar putea facilita coruperea masivă a alegătorilor.
Valentina Buliga, deputată a Fracțiunii Partidului Democrat din Moldova, a declarat că Republica Moldova are 25 de ani de independență, are un Cod Electoral cu multe modificări și există constatări ale experților internaționali care au constata probleme la diferite scrutine. Deputata s-a arătat convinsă că orice modificare care va fi efectuată, se va face cu discuții foarte largi pentru a fi identificat cel mai bun model de sistem electoral pentru Republica Moldova, astfel încât, atât cetățenii din țară, cât și cei din diasporă să poată participa nestingherit și transparent pentru a decide soarta viitorului Parlament.
Lilian Carp, deputat al Fracțiunii Partidului Liberal, a menționat că PL optează pentru actualul sistem electoral. Potrivit lui, niciun sistem politic nu este perfect și oricare poate admite posibilitatea unora să trișeze pentru a ajunge la putere. În opinia sa, este nevoie de o cultură politică ce va garanta alegeri parlamentare corecte de orice tip.
Dezbaterile publice „Condiții și trăsături specifice ale sesiuni de primăvară-vară a Parlamentului”, sunt ediția a 70-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.