Leul moldovenesc – în circulație de 28 de ani

  • 25 Noiembrie 2021 11:11
Leul moldovenesc – în circulație de 28 de ani

Moneda națională este nu doar un atribut al statului, ea joacă un rol important în economie. Sporirea calității monedei naționale și a nivelului de utilizare a plăților fără numerar reprezintă unul din obiectivele strategice ale Băncii Naționale a Moldovei, menționează guvernatorul Octavian Armașu, citat într-un comunicat de presă al instituției, cu ocazia aniversării a 28-a a leului moldovenesc. În acest an, startul aniversării leului va fi dat de un eveniment festiv de lansare a unor monede comemorative și jubiliare, transmite IPN.

Evenimentul se va desfășura luni, 29 decembrie, la Biblioteca Națională și va fi transmis în direct pe pagina web a BNM și profilurile sale din rețelele Facebook și Youtube.

În aceeași zi, la muzeul Băncii Naționale a Moldovei, între orele 13.00 și 17.00, va avea loc o expoziție la care vizitatorii vor putea să se familiarizeze cu istoria monedei naționale. Pentru a respecta normele sanitare, va fi permis accesul a câte 10 persoane în grup, care vor prezenta certificatul de vaccinare sau testul negativ COVID-19, cu excepția copiilor. Doritorii se pot înregistra la adresa electronică: [email protected], până pe 28 noiembrie inclusiv.

Studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova vor participa la un atelier de instruire cu genericul: „Cum ajung banii în circulație”. Totodată, experții băncii centrale vor relata care sunt elementele de siguranță ale monedei naționale.

Cu ocazia aniversării, șeful băncii centrale subliniază că „punerea în circulație, în urmă cu 28 de ani, a monedei naționale – leul moldovenesc – a devenit parte a istoriei noastre, alături de alte atribute statale care ne determină ca țară suverană și independentă”.

Leul moldovenesc a fost introdus în circulație pe 29 noiembrie 1993.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,85
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău