Deputați din Republica Moldova, întrevedere cu membri ai Comsiei Apărare și Securitate Națională din Senatul României
-
14 Februarie 19:27
Agenda noastră de securitate este una dintre prioritățile legislativului, în mod special, în contextul actual din regiune. Expertiza și ajutorul partenerilor de dezvoltare este importantă și m-am bucurat să aud și de această data că avem aliați puternici în România, a scris Igor Grosu pe Facebook.
„Împreună cu președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, dar și membrii din ambele comisii, vom găsi cele mai bune practici prin care vom reuși să ne protejăm cetățenii, țara și să gestionăm în comun consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Chiar zilele trecute, în Sudul Moldovei au fost descoperite resturi de drone Shahed.
De aceea este extrem de important să sporim capacitățile noastre de apărare.
De asemenea, am făcut un schimb de opinii privind combaterea propagandei și a știrilor false care au drept scop destabilizarea situației din regiune.
Am convenit să lucrăm în continuare activ la nivel de comisii parlamentare responsabile de securitate”, a scris Igor Grosu.