Deputata Elena Bacalu s-a retras din grupul parlamentar „Pro Moldova” și a aderat la platforma „Pentru Moldova”
-
11 Noiembrie 2020 12:45
Deputata Elena Bacalu s-a retras din grupul parlamentar „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu, și a aderat la platforma „Pentru Moldova” din care fac parte foști deputați democrați și cei ai Partidului Șor.
”Apelul grupului nostru parlamentar a fost susținut de încă o colegă din Parlament - Elena Bacalu, care a ales să contribuie la depășirea blocajului din Legislativ de pe platforma Pentru Moldova”, se arată într-un mesaj al noii grupări parlamentare.
În cererea depusă la Parlament, Elena Bacalu a indicat că își va continua activitatea în calitate de deputat neafiliat.
Din Platforma Pentru Moldova fac parte foștii deputați ai grupului Pro Moldova, care anterior s-au desprins de la Partidul Democrat – Sergiu Sârbu, Ruxanda Glavan, Eleonora Graur, Grigore Repeșciuc și Corneliu Padnevici. Acum o săptămână, acestora li s-au alăturat cei 9 deputați ai Partidului Șor. Astfel, noua platformă are acum 15 deputați.
Mai mulți analiști politici cred că ar exista o înțelegere între Partidul Socialiștilor și Platforma parlamentară Pentru Moldova, privind o eventuală coaliție de guvernare, după alegerile prezidențiale.