Deputat: Schemele din sectorul energetic nu au dispărut, ci au avansat cu cinism și tupeu

  • 02 Iulie 2021 12:30
Deputat: Schemele din sectorul energetic nu au dispărut, ci au avansat cu cinism și tupeu

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihai Popșoi, susține că astăzi locuitorii din raioanele de nord ale țării achită tarife mai mari la apă, dar și la energia electrică. Potrivit lui, răspunsurile la întrebarea „de ce se întâmplă așa?” sunt la Procuratura Generală, care recent a pornit verificarea legalității încheierii contractului în 2008 de import a energiei electrice din Ucraina. Verificările au început pe 5 mai, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anulat ordonanța de refuz de pornire a urmăririi penale pe acest caz, emisă în 2017 de procurori. Parlamentarul afirmă că schemele din sectorul energetic nu au dispărut, ci au avansat cu cinism, tupeu și impunitate, transmite IPN.

„Este un dosar cu care, probabil, Plahotniuc îl șantaja pe Dodon, în rând cu multe alte dosare. Citez: „Acțiunea survine ca urmare a apariției unei noi circumstanțe relevante. Procuratura Generală fiind în proces de acumulare a probatoriului necesar, în vederea dispunerii unei soluții legale pe caz, reia procesul penal”. Dacă Procuratura Generală va avea libertatea de acțiune, fostul președinte Igor Dodon, de altfel ca și fostul președinte al PDM, vor fi cercetați penal în dosarul privind intermedierea schemei frauduloase de import de energie electrică din anul 2008”, a declarat Mihai Popșoi într-o conferință de presă.

Potrivit lui, această afacere a fost deconspirată într-o investigație jurnalistică. „Serviciul Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor a prezentat informații că jumătate din bani au ajuns la Plahtoniuc. În 2017, un grup de experți în domeniul energetic a analizat schemele frauduloase cu intermediari la importul de energie electrică, deconspirate în câteva investigații jurnaliste în 2008, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, dețineau funcțiile de ministru al economiei și, respectiv, premier. La 1 iunie 2008, Republica Moldova procura energie electrică din Ucraina la prețul de 4,4 cenți, cu 10% mai mult decât anterior, iar prim-vicepremierul de atunci Igor Dodon anunța noul preț ca un succes remarcabil, argumentând că inițial partea ucraineană cerea o majorare cu 50%. Însă, prin culoarele de la Chișinău se vorbea că majorarea de preț s-a făcut în interesul unor firme înregistrate în Ungaria, în spatele cărora se aflau persoane sus-puse din conducerea Moldovei și Ucrainei. În urma negocierilor, în schema de import a energiei electrice din Ucraina a fost inclus un partener privat”, a precizat deputatul Mihai Popșoi.

„Experții energetici au obținut, între timp, mai multe informații oficiale de la ANRE care au arătat că, doar într-un an de zile, firma intermediară a obținut un profit de peste 14,5 milioane de dolari. Intermediarul-căpușă își lua diferența de preț dintre cel al furnizorului și acești bani plecau la persoanele responsabile. În iulie 2008, volumul de energie procurat de la compania-căpușă a crescut de la 30% până la 70%. În octombrie, compania-căpușă a majorat prețul la 5,8 cenți SUA/kWh. În acea perioadă, responsabil de importul de energie electrică era Guvernul. Iar, potrivit unei dispoziții semnate de premierul de atunci Zinaida Greceanîi, din grupul de negociere pentru semnarea contractului de livrare a energiei electrice din Ucraina făceau parte Igor Dodon, pe atunci ministru al economiei. Dosarul e la Procuratura Generală. Cetățenii din toată țara, inclusiv cei de la nord, speră că dosarul va avea o finalitate și că justiția va fi liberă să facă dreptate”, mai spune deputatul.

Potrivit lui Mihai Popșoi, schemele din sectorul energetic continuă și în prezent. „Noi achităm 1,5 lei/KWh sau 2 lei, dar în stânga Nistrului 50-70 de bani. Din contul cui? Pe timpul mariajului Plahotniuc-Dodon, Tiraspolul a legalizat dobândirea de criptomonedei. Pe 2 februarie 2018, așa-zisul sovietul suprem, a adoptat o lege prin care legalizează obținerea valutelor virtuale și deschidea Zonelor Economice Libere cu facilități fiscale și preferințe la curent electric pentru agenții economici care vor deschide așa-numitele ferme de mining-parcuri de calculatoare care produc criptomonede, consumând cantități enorme de energie electrică. Așa-zisul lider al regiunii transnistrene a declarat pentru „Komersant” că legea „este croită” pentru investitorii ruși, printre primii fiind Igor Ceaika – prieten la cataramă cu Igor Dodon și partener de afaceri cu fratele sau Alexandru Dodon”, a mai spus Mihai Popșoi.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău