Demisia lui Ponta în presa înternațională
-
05 Noiembrie 2015 08:55
"Guvernul României demisionează în urma protestelor", titrează Washington Post, cu mențiunea că "furia împotriva guvernului mocnea la foc mic de mai multă vreme, mulți percepând executivul ca fiind corupt, iar incendiul de vineri s-a adăugat la această nemulțumire".New York Times constată că "amploarea și urgența protestelor au zguduit conducerea…
"Guvernul României demisionează în urma protestelor", titrează Washington Post, cu mențiunea că "furia împotriva guvernului mocnea la foc mic de mai multă vreme, mulți percepând executivul ca fiind corupt, iar incendiul de vineri s-a adăugat la această nemulțumire".
New York Times constată că "amploarea și urgența protestelor au zguduit conducerea politică a României". "Indignați, românii își răstoarnă guvernul", titrează și Der Spiegel, iar ziarul madrilen El Mundo conchide că "motivele indignării sunt tragedia în care au murit 32 de tineri și corupția".
Un alt ziar spaniol, ABC notează că "mandatul lui Ponta a fost pus și înainte sub semnul întrebării, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru fapte de corupție, fraudă și spălare de bani", însă "Parlamentul i-a apărat imunitatea, permițând să nu fie arestat, deși președintele Klaus Iohannis îi solicitase demisia în mai multe rânduri". De altfel președintele Iohannis a susținut pe pagina sa de Facebook că "manifestanții au dreptate", observă cotidianul italian Corriere della Sera, iar din Turcia ziarul Zaman relatează că "președintele Partidului Social Democrat a anunțat că premierul și guvernul își depun demisia" întrucât "cineva trebuia să își asume responsabilitatea". "Mișcarea populară din capitala română a transformat o tragedie dintr-un club de noapte într-o revoltă contra corupției la nivel înalt", remarcă EUobserver. Același Observator european își îndreaptă atenția asupra ministrului de interne, "considerat responsabil de haosul perceput la intervenția de vineri a serviciilor de urgență, la clubul de noapte Colectiv", Gabriel Oprea fiind deja "într-o poziție fragilă, după moartea polițistului din coloana oficială care îl însoțea în urmă cu două săptămâni, precum și pe baza suspiciunilor că a plagiat în teza sa de doctorat". The Guardian aruncă lumină asupra curajului și dăruirii celor doi tineri omagiați de demonstranți și decorați postum de președintele Iohannis "pentru salvarea de vieți cu prețul sacrificiului suprem". Același cotidian britanic relevă că șeful statului "a cerut societății să conștientizeze nevoia unei reforme profunde". Schimbând optica, agenția Bloomberg notează că "deși sub mandatul lui Ponta economia a avut una din cele mai rapide creșteri din UE, scandalul de corupție i-a erodat popularitatea, determinându-l pe președintele Iohannis să-i ceară în mod repetat demisia". Iar Financial Times încearcă să descifreze ce ar putea urma, "între ipoteze figurând alegeri anticipate sau un nou guvern format de actuala coaliție sau de una nouă".
Însă, subliniază publicația londoneză, "Orice schimbare de putere în România va spori instabilitatea în Balcani, în condițiile în care săptămâna trecută guvernul din Moldova învecinată a căzut în urma dispariției sumei de un miliard de dolari din băncile țării, iar în urma alegerilor care vor avea loc la sfârșitul săptămânii, în Croația s-ar putea produce o schimbare de guvern". În orice caz, "va fi nevoie de timp pentru ca politica din capitala română să se stabilizeze", opinează la rândul său Stratfor, care apreciază pe de altă parte că "turbulențele politice nu vor altera probabil semnificativ traiectoria politicii externe a României".