Deficitul balanței comerciale a SUA a urcat în 2020 la maximul ultimilor 12 ani
-
05 Februarie 2021 17:22
Deficitul balanței comerciale a SUA a crescut anul trecut cu 17,7%, până la cea mai ridicată valoare de după 2008, în condițiile în care pandemia de COVID-19 a perturbat fluxurile de bunuri și servicii, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Departamentul american al Comerțului a anunțat vineri că diferența dintre valoare a bunurilor și serviciilor pe care SUA le vinde peste hotare și ceea ce cumpără a crescut, de la 577 miliarde dolari în 2019, până la 678,74 miliarde dolari anul trecut. Exporturile de bunuri și servicii au scăzut cu 15,7% până la 2.100 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel de după 2010, iar importurile au scăzut cu 9,5% până la 2.800 miliarde de dolari, cel mai redus nivel din ultimii patru ani.
Chiar dacă SUA au înregistrat anul trecut un surplus de 237,05 miliarde de dolari la capitolul servicii, acest surplus a fost depășit de deficitul de 915,79 miliarde de dolari înregistrat în schimburile de bunuri precum avioane sau componente auto.
Pe relația cu China, mărul discordiei în perioada administrației Trump, Departamentul american al Comerțului a precizat că deficitul înregistrat de pe urma schimburilor de bunuri a scăzut cu 7,56% în decembrie și cu aproape 10% pentru întregul an 2020. Departamentul Comerțului nu a comunicat și datele cu privire la schimburile de servicii, așa că nu se poate face o comparație precisă cu 2019, când deficitul total al SUA a fost de 397,84 miliarde de dolari.
Anul trecut, în plină pandemie de coronavirus, cererea de produse sanitare și electronice pentru telemuncă a stimulat exporturile chineze spre SUA. În schimb, restricțiile introduse anul trecut au penalizat SUA, care nu au putut exporta atât de multe servicii spre China cum a făcut în anii precedenți.
Departamentul american al Comerțului a subliniat însă că deficitul balanței comerciale s-a redus cu 3,5% în luna decembrie a anului trecut, comparativ cu luna noiembrie, până la 66,6 miliarde dolari. În ultima lună a anului trecut exporturile de bunuri ale SUA au crescut cu 3,4% până la 190 miliarde dolari iar importurile au crescut cu 1,5% până la 256,6 miliarde dolari.
Sursa:Agerpres