Decretul privind încetarea valabilității Tratatului de prietenie dintre Ucraina și Rusia, semnat de Petro Poroșenko
-
17 Septembrie 2018 16:34
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat decretul privind încetarea valabilității Tratatului de prietenie, cooperare și parteneriat dintre Ucraina și Federația Rusă, anunță, luni, site-ul președintelui ucrainean.
"Conform deciziei Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei din 6 septembrie 2018, au fost susținute propunerile Ministerului de Externe al Ucrainei privind încetarea valabilității Tratatului de prietenie, cooperare și parteneriat dintre Ucraina și Federația Rusă semnat la 31 mai 1997" - se afirmă în comunicat.
În document se menționează că Ministerul ucrainean de Externe va trebui, acum, să înștiințeze partea rusă în privința acestei decizii. De asemenea, Consiliul de Securitate Națională și Apărare din Ucraina împreună cu MAE ucrainean urmează să informeze ONU, OSCE și alte organizații internaționale despre dorința Ucrainei de a rupe Tratatul de prietenie cu Rusia.
Sursa: Rador