Decretul Maiei Sandu privind modificarea regulamentului CSS: membrii vor fi obligați să cunoască limba română și să aibă o reputație ireproșabilă

  • 23 Ianuarie 2021 12:42
Decretul Maiei Sandu privind modificarea regulamentului CSS: membrii vor fi obligați să cunoască limba română și să aibă o reputație ireproșabilă

Membrii numiți ai Consiliului Suprem de Securitate (CSS) vor fi obligați să cunoască limba română și să aibă o reputație ireproșabilă. Sunt prevederile unui decret de modificare a regulamentului CSS, semnat de președinta Maia Sandu și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Documentul vine să modifice un Decret mai vechi, emis de fostul președinte Petru Lucinschi, încă în anul 1997.

Noul act stabilește criterii mai exacte cu privire la persoanele care pot fi numite în calitate de membri ai Consiliului Suprem de Securitate.

Astfel sintagma „cu funcții de răspundere” a fost substituită cu textul: „care întrunesc următoarele condiții: deține cetățenia R. Moldova, cunoaște limba română, nu are antecedente penale nestinse și se bucură de o reputație ireproșabilă”.

De notat că din componența CSS fac parte, din oficiu, președintele Parlamentului, prim-ministrul, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, ministrul apărării, ministrul afacerilor interne, directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, procurorul general și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

Totuși președintele R. Moldova poate numi în calitate de membri ai CSS și alte persoane cu funcții de răspundere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:4,12 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău