Declarație adoptată de Parlamentul României: Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată

  • 28 Februarie 2022 17:31
Declarație adoptată de Parlamentul României: Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată

Parlamentul României condamnă agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, cere retragerea tuturor forțelor rusești, potrivit unei declarații adoptate, luni, cu majoritate de voturi. Declarația a fost citită de deputatul Uniunii Ucrainienilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi.

„Parlamentul României condamnă cu fermitate agresiunea armată masivă a Federației Ruse asupra Ucrainei, precedată de recunoașterea de către Federația Rusă a «independenței» autoproclamatelor entități separatiste din Donețk și Lugansk, părți componente ale Ucrainei. Respingem cu hotărâre un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și ordinea actuală de drept internațional și cerem oprirea imediată, integrală și necondiționată, a agresiunii militare și retragerea tuturor forțelor ruse din Ucraina. Declanșarea invaziei ruse în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022 este un atentat la viețile și destinele cetățenilor ucraineni care și-au dorit să poată exercita un drept fundamental în orice democrație, respectiv dreptul de a-și alege propria cale. Poporul ucrainean, victima acestei agresiuni de neimaginat în secolul XXI, a ales în mod suveran drumul spre Europa, spre comunitatea de valori europene și euroatlantice și a mandatat în acest sens autoritățile ucrainene legitim și democratic alese”, potrivit declarației Parlamentului, citată de DIGI24.

Potrivit documentului, Ucraina este în aceste zile „pedepsită pentru alegerea sa suverană”.

„Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată de actualele generații. Federația Rusă dorește rescrierea istoriei și reîmpărțirea lumii în sfere de influență. Considerăm că acest act de agresiune fățișă reprezintă o încălcare flagrantă și gravă a principiilor de drept internațional și a angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă, prevăzute inclusiv de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta și Actul Fondator NATO-Rusia. Atragem atenția asupra faptului că, din nou, au fost încălcate suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, inviolabilitatea frontierelor acestui stat, respectiv principiul nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale. Amintim faptul că în această perioadă se împlinesc opt ani de la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, iar Federația Rusă continuă în prezent seria de acte de agresiune neprovocate și nejustificate, încălcând astfel brutal principiile fundamentale ale dreptului internațional. Considerăm că Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal. Solicităm Președintelui României și Guvernului României să continue să susțină cu fermitate în cadrul forurilor internaționale, inclusiv Uniunea Europeană și NATO, adoptarea unor sancțiuni cu impact major pentru Federația Rusă”, se arată în declarație.

Parlamentul României reafirmă solidaritatea deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federației Ruse și exprimă sprijinul pentru acordarea de asistență umanitară cetățenilor ucraineni, inclusiv persoanelor care aleg să se refugieze pe teritoriul României.

„Parlamentul României reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și pentru aspirațiile sale legitime de integrare în NATO și UE. Orientarea dorită de Ucraina este rezultatul deciziilor autorităților alese legitim și democratic și se bucură de un larg și durabil sprijin popular, iar România a susținut constant eforturile Ucrainei de consolidare a unei societăți inclusive și diverse, cu contribuția tuturor cetățenilor ucraineni. Reamintim faptul că în Ucraina trăiește o numeroasă comunitate etnică românească, care contribuie la bogăția și diversitatea societății ucrainene și reprezintă o solidă punte de legătură între țările noastre. Membrii comunității etnice românești au fost și sunt cetățeni loiali și fideli ai Ucrainei, care își înțeleg obligațiile care le revin prin acest statut. În egală măsură, la fel ca toți ceilalți cetățeni ai Ucrainei, au așteptări firești și legitime ca drepturile lor să fie pe deplin respectate. Parlamentul României exprimă convingerea că avansarea Ucrainei pe calea reformelor democratice, a statului de drept și a apropierii de Europa va facilita împlinirea plenară a tuturor acestor deziderate. În acest context, Parlamentul României reafirmă sprijinul ferm pentru aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei”, se menționează în finalul declarației.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău