Declanșarea Brexitului poate interveni încă de marți
-
13 Martie 2017 10:03
Declanșarea Brexitului pare iminentă, în contextul în care deputații examinează luni, în a doua lectură, proiectul de lege care autorizează Guvernul britanic să-l activeze, iar dacă îl adoptă, divorțul ar putea interveni încă de marți, scie AFP.
Aprobat în primă lectură de către deputați la începutul lui fenruarie și amendat între timp de Camera Lorzilor, textul - mai puțin în eventualitatea unei lecturi prelungite în Camera Comunelor - ar putea să fie adoptat definitiv de către cele două Camere ale Parlamentului încă de luni seara.
”Le voi cere deputaților să trimită textul în Camera Lorzilor în forma sa originală, pentru ca să putem începe să construim o Mare Britanie cu fața către lume și un nou partenat puternic cu UE”, declara sâmbătă ministrul Brexitului David Davis.
Lorzii, membrii Camerei superioare a Parlamentului, au depus două amendamente - unul cerând protejarea drepturilor celor trei milioane de europeni care trăiesc în Regatul Unit, iar celălalt cerând ca Parlamentul să aibă ultimul cuvânt de spus asupra acordului cu Bruxellesul.
Însă este probabil ca deputații să le anuleze, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca Brexitul să fie declanșat încă de marți, scrie news.ro.
Premierul conservator Theresa May a refuzat până acum să comunice o dată precisă, mulțumindu-se să repete că ea va activa până la sfârșitul lui martie Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri în vederea ieșirii din UE.
”Parlamentarii noștri europeni mi-au spus clar că vor să meargă înainte cu negocierile, iar eu la fel”, a declarat May joi, la Bruxelles, la opt luni și jumătate după referendumul care a decis Brexitul.
Premierul irlandez Enda Kenny a dat asigurări că Bruxellesul se pregătește de o declanșare a Brexitului încă de miercuri, iar însărcinatul cu dosarul Brexitului în cadrul partidului de opoziție laburist Keir Starmer a reafirmat duminică faptul că Theresa May intenționează să activeze Articolul 50 miercuri sau joi.
”DIVORȚUL CEL MAI COMPLEX”
Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea, astfel, să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vzând să definească ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în fața britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.
Între subiectele fierbinți va figura factura de ieșire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra și le-a asumat deja în privința contribuției la bugetul european.
Situația celor trei milioane de europeni instalați peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranșată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obțină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.
Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul ”divorțului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.
Ipoteza unui eșec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.
”Ne pregătim pentru toate rezultatele posibile”, a declarat duminică ministrul Brexitului David Davis. Iar Theresa May a avertizat, la rândul ei, că preferă ”să nu existe un acord” decât un ”acord prost” cu Bruxellesul.
Dacă va avea loc săptămâna aceasta, declanșarea Brexitului va coincide cu Congresul separatiștilor din Partidul Național Scoțian (SNP), vineri și sâmbătă, la Aberdeen. Discursul lui Nicola Sturgeon, premierul scoțian și șefa SNP, va fi, atunci, și mai atent urmărit.
Sturgeon subliniază că o ieșire din UE ar putea să justifice organizarea unui nou referendum pe tema independenței Scoției, deoarece regiunea s-a pronunțat cu 62% împotriva Brexitului. Joi, la BBC, ea a considerat ”logic” ca o nouă consultare să aibă loc în toamna lui 2018, după cea în care separatiștii au fost înfrânți în seprembrie 2014.
În pofida faptului că nu se bucură de o majoritate, susținerea unei independențe a avansat în ultimele luni în Scoția, potrivit unui sondaj Ipsos Mori publicat la începutul lui martie, care arată că 49% dintre scoțieni îi sunt favorabili în prezent.