Decizie în favoarea tinerilor specialiști din domeniul cultural: indemnizații în valoare de 90 și 120 de mii de lei

  • 05 Iunie 16:27
Decizie în favoarea tinerilor specialiști din domeniul cultural: indemnizații în valoare de 90 și 120 de mii de lei

Tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior și profesional-tehnic cu profil artistic, care vor alege să activeze în teritoriu, conform repartizării, vor beneficia, din 1 iulie 2024, de o indemnizație unică de 90 și 120 mii de lei, anunță Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, și tinerii specialiști din domeniul culturii vor primi indemnizații unice în urma absolvirii și repartizării în satele, comunele, centrele raionale din Republica Moldova”, a declarat Ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Regulamentul cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea tinerilor absolvenți din domeniul culturii a fost aprobat de Executiv, astăzi, 5 iunie, după ce la finele anului trecut, aceste prevederi au fost incluse în Legea culturii.

Respectivul regulament stabilește o indemnizație unică în mărime de 120 de mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior și de 90 de mii de lei pentru cei din învățământul profesional tehnic.

Banii vor fi achitați în trei tranșe egale, beneficiari fiind tinerii care se angajează, în primul an după absolvire, în instituțiile în care au fost repartizați de Ministerul Culturii și activează timp de trei ani în cadrul acestora.

Ministerul Culturii își propune ca primii beneficiari ai indemnizației unice să fie absolvenții anului de studii 2023-2024, iar cheltuielile estimative pentru acordarea indemnizației pentru anul 2024 pentru tinerii specialiști constituie 1 mln 300 mii lei.

 „Vrem, astfel, să creăm condiții pentru o distribuție geografică uniformă a personalului calificat atât în localitățile rurale din republica noastră, cât și în organizațiile de cultură raionale sau orășenești. Astfel, sectorul culturii va putea să răspundă de o manieră mai bună nevoilor locuitorilor din aceste regiuni”, a mai precizat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
33,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:4,12 m/s
Tue
27
Wed
23
Thu
21
Fri
23
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău