Decizia de a deschide secții de vot pe teritoriu necontrolat provoacă îngrijorări
-
09 Iunie 2021 08:20
Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari (Platforma DA) califică drept hazardată decizia CEC de a deschide trei secții de vot pentru cetățenii din stânga Nistrului pe un teritoriu aflat temporar în afara controlului autorităților constituționale de la Chișinău. Slusari spune că decizia este una politică și are menirea de a spori ponderea „electoratului de stânga”.
În premieră pentru Republica Moldova, la alegerile din 11 iulie ar urma să fie deschise două secții de vot în municipiul Bender și o secție în comuna Corjova, raionul Dubăsari, teritorii aflate în afara controlului autorităților constituționale. Alexandru Slusari crede că decizia e extrem de periculoasă și că ar fi rodul unei înțelegeri între reprezentanții PSRM și Federația Rusă.
„Este clar scris în Codul Electoral că alegerile pot fi organizate pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. Am înșeles de ce au fost deschise aceste secții, acolo vor veni câte 5 mii de transnistreni care nu au habar despre ce se întâmplă pe partea dreaptă a Nistrului, dar pentru 200 de ruble transnistrene vor vota pentru stânga. Va fi imposibil să contracarăm fenomentul transportării organizate, pentru că acolo totul e controlat de miliția transnistreană”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Și experții Promo-LEX sunt îngrijorați, spunând că decizia pune în pericol buna desfășurare a scrutinului, întrucât există riscuri de transport organizat al alegătorilor și corupere electorală.
„Există un risc de securitate enorm. Noi nu vom putea delega acolo observatori, pentru că Promo-LEX are interdicție și dosar penal în regiune. Mă întreb, în perspectivă, vor reuși autoritățile noastre să aibă aceeași abordare și pentru alte scrutine? N-ar fi rău să avem primar la Bender sau la Corjova. Mă întreb, se face acest lucru pentru că brusc s-au îmbunătățit relațiile dintre Chișinău și Tiraspol sau sunt interese politice?”, a spus Nicolae Panfil, expert Promo-LEX.
Recent, și Serviciul de Informații și Securitate a emis o notă prin care a comunicat că deschiderea celor 3 secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului generează riscuri la adresa securității naționale. Președintele CEC Dorin Cimil a menționat că decizia privind deschiderea secțiilor de vot la Corjova și municipiul Bender ar putea fi revizuită.