De asemenea, Curtea a admis parțial sesizarea privind controlul constituționalității articolului 129 punctul 19) din Codul fiscal, depusă de către deputatul PAS, Dumitru Alaiba. 

Autorul sesizării a susținut că prevederile contestate contravin articolelor 34 [dreptul la informație], 54 [restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți] și 58 [contribuții financiare] din Constituție. 

Analiza Curții

Curtea a observat că, în baza prevederilor contestate, informațiile care sunt catalogate drept secret fiscal nu sunt divulgate de către organele fiscale persoanelor care le solicită. Curtea a stabilit că dreptul de acces la informație nu este un drept absolut și, prin urmare, exercitarea acestuia poate fi supusă unor restrângeri, în condițiile articolului 54 din Constituție. În acest sens, Curtea a analizat: dacă ingerința în discuție este prevăzută de lege, dacă ingerința prevăzută de prevederile contestate urmărește unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute în Constituție, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri, dacă este necesară și proporțională cu situația care a determinat-o.

1. a) Cu privire la respectarea standardului calității legii (dacă ingerința este „prevăzută de lege”)

Curtea a notat că definiția și condițiile de furnizare a informațiilor care constituie secret comercial își găsesc detalierea în alte acte normative. De exemplu, articolul 2047 alin. (3) din Codul civil prevede informațiile care reprezintă secrete comerciale. De asemenea, Curtea a considerat că prin textul „orice informație de care dispun organele cu atribuții de administrare fiscală” pot fi avute în vedere informațiile care sunt obținute, prelucrate și gestionate de organele fiscale, având în vedere sfera largă de funcții și atribuții pe care le dețin (articolele 132⁴ și 133 din Codul fiscal).

Așadar, din analiza abstractă a normei contestate, Curtea a reținut că ingerința în dreptul la informație este prevăzută de lege.

1. b) Cu privire la legitimitatea scopului urmărit

Pentru că Serviciul Fiscal de Stat are obligația de a nu divulga informația referitoare la viața personală, la cinstea și demnitatea persoanei și are atribuția de a efectua o anchetă penală în privința infracțiunilor date în competența sa, aceste materiale fiind confidențiale, Curtea a reținut că protecția acestor informații urmărește mai multe scopuri legitime generale prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție: protejarea drepturilor, libertăților și demnității altor persoane, împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale și prevenirea comiterii de infracțiuni.

Curtea a reținut că informațiile de care dispune Serviciul Fiscal de Stat pot fi încadrate, în unele cazuri, nu doar în categoria secretului fiscal, dar și în cea a secretului de stat. Astfel, interdicția comunicării acestor categorii de informații poate fi justificată prin alte două scopuri legitime prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție: asigurarea securității naționale și a bunăstării economice a țării.

1. c) Cu privire la respectarea condiției ingerinței minime și la existența unui echilibru corect între principiile concurente

Dreptul de acces la informații reprezintă primul principiu de care beneficiază persoanele care solicită acordarea informațiilor de către organele fiscale. Principiile care vin în concurs cu dreptul de acces la informații sunt asigurarea securității naționale și a bunăstării economice, protecția drepturilor, libertăților și a demnității altor persoane, împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale și prevenirea comiterii de infracțiuni. Așadar, Curtea a observat că toate principiile concurente au un caracter relativ. Cu alte cuvinte, niciunul din aceste principii nu are, la modul abstract, o prioritate absolută.

Curtea a reținut că nu se poate considera, în toate cazurile, că interdicția furnizării unor informații de organele fiscale urmărește realizarea vreunui scop legitim prevăzut de articolul 54 alin. (2) din Constituție. Totodată, unele informații deținute de Serviciul Fiscal de Stat nu pot fi încadrate în categoria secretului fiscal și nu pot fi excluse din sfera interesului public, la modul abstract. Totuși, concluziile depind de circumstanțele factuale și juridice ale fiecărui caz, iar la aceste concluzii pot ajunge, pe de o parte, funcționarii responsabili din cadrul organelor fiscale, cărora li se solicită accesul la aceste informații, iar pe de altă parte, judecătorii de drept comun, în eventualitatea în care sunt sesizați în privința unui refuz al funcționarilor de a asigura accesul la informații.

Curtea a considerat că interdicția absolută a divulgării secretului fiscal este o sarcină excesivă pentru persoanele care solicită furnizarea unor informații și, prin urmare, dreptul lor de acces la informații este garantat, la modul abstract, de o manieră insuficientă.

În aceste condiții, Curtea a reținut lipsa unui echilibru corect între principiile concurente, i.e. dreptul de acces la informații, garantat de articolul 34 din Constituție, și scopurile legitime, prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție (asigurarea securității naționale și a bunăstării economice, protecția drepturilor, libertăților și a demnității altor persoane, împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale și prevenirea comiterii de infracțiuni). Curtea a considerat că echilibrul corect ar putea fi asigurat prin punerea în balanță și ponderarea principiilor concurente de către organele fiscale și instanțele de judecată.

Prin urmare, Curtea a stabilit că organele fiscale și instanțele de judecată trebuie să evalueze cererile de furnizare a unor informații în funcție de circumstanțele factuale și juridice ale fiecărui caz concret. Această evaluare se face prin punerea în balanță a drepturilor și intereselor concurente și prin asigurarea unui echilibru corect între aceste principii, pornind de la criteriile și raționamentele menționate în Hotărârea Curții Constituționale nr. 29 din 12 decembrie 2019.