Decesele asociate COVID-19 au crescut cu 9% la nivel global în ultima săptămână
-
02 Februarie 2022 15:27
Decesele asociate COVID-19 au crescut cu 9% la nivel global în ultima săptămână, fapt ce confirmă că progresia puternică a numărului de noi infectări provocate de varianta Omicron începe să se reflecte și în ceea ce privește mortalitatea, potrivit datelor publicate miercuri în raportul săptămânal al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), relatează EFE, potrivit Agerpres.
Numărul deceselor săptămânale asociate COVID-19 a ajuns la 59.000 la nivel global, iar noile cazuri diagnosticate s-au ridicat la 22 de milioane în ultima săptămână, conform raportului epidemiologic al OMS.
Numărul total al contagierilor confirmate de la începutul pandemiei în urmă cu doi ani a depășit 370 de milioane, iar cel al deceselor a ajuns la 5,6 milioane.
Numărul săptămânal al deceselor asociate COVID-19 a crescut mai ales în zona de sud-est a Asiei, cu precădere în India, care a raportat o creștere cu 41% față de săptămâna precedentă, urmată de regiunea Mediteranei orientale (+32%) și de continentul american (+16%).
Africa a fost singura regiune care a înregistrat o reducere a numărului de decese (-7%), în timp ce incidența deceselor s-a menținut stabilă ca și în săptămâna anterioară în Europa și în zona Pacificului Occidental, care include China și alte țări precum Vietnam și Cambodgia, alături de Australia.
În ceea ce privește clasamentul pe țări, numerele cele mai mari de decese au fost înregistrate în Statele Unite, India, Rusia, Brazilia și Italia.
Potrivit raportului epidemiologic al OMS, bazat pe secvențierile genetice efectuate în ultimele 30 de zile și care au intrat acum în bazele de date, varianta Omicron reprezintă deja 93,3% din toate mostrele colectate și a fost detectată în cel puțin 57 de țări.
În schimb, varianta Delta, predominantă în urmă cu câteva săptămâni, reprezintă doar 6,7% din totalul cazurilor confirmate.