De PSRM și PAS depinde depășirea crizei politice. De ce este blocată comunicarea între ele? Dezbatere IPN

  • 24 Februarie 2021 15:24
De PSRM și PAS depinde depășirea crizei politice. De ce este blocată comunicarea între ele? Dezbatere IPN

Odată cu decizia Curții Constituționale de acum o zi, situația politică din Republica Moldova s-a făcut și mai complicată, iar identificarea soluțiilor ține în continuare în mare parte de cele două entități politice care nu comunică în continuare sau, cel puțin, nu și-au anunțat încă intenția de a iniția un format oficial de dialog. Aspecte privind motivele, dar și soluțiile acestui context au fost discutate de invitații dezbaterii publice: „PSRM și PAS, două fracțiuni parlamentare de care depinde depășirea crizei politice. De ce este blocată comunicarea între ele?”, organizată de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului susține că sintagma de „comunicare politică” conține două noțiuni: „comunicare” și „politică”. În opinia sa, politica este arta de guvernare a unui stat, iar comunicarea înseamnă mecanismul prin care instituțiile statului primesc imboldurile pentru a acționa într-un fel sau altul. „Când se vorbește despre comunicarea politică, e necesar de înțeles că ea se realizează pe câteva nivele. La nivelul unu comunicarea are loc la nivelul instituțiilor statului și cetățenilor, la cel de-al doilea – comunicarea are loc între instituții. Acum se atestă o comunicare deficitară între instituții”, a precizat el.

În opinia expertului, cetățenii trebuie să înțeleagă că arta de guvernare se realizează prin comunicare, prin transmiterea mesajelor, prin evocarea obligațiilor pe care le au cei care îi reprezintă. Se deosebește acest tip de comunicare, de comunicarea interumană prin faptul că există instituțiile statului care sunt împuternicite și care dispun de forța coercitivă.

Igor Boțan crede confirmă că de PAS și PSRM depinde depășirea crizei politice, deoarece împreună, cele două fracțiuni, au majoritatea absolută de voturi și împreună pot decide dizolvarea Parlamentului sau continuarea activității lui. „Faptul că împreună au peste 51 de mandate îi fac principalii negociatori, mai cu seamă că PSRM deține și majoritatea relativă și în orice combinație este principala forță. Aceste două formațiuni nu găsesc limbaj comun pentru că una din fracțiuni și-a schimbat atitudinea. Dacă PSRM era încă din 2019 pentru alegeri anticipate, această poziție s-a schimbat brusc la începutul lunii februarie, când PSRM a decis că este oportun ca Parlamentul să funcționeze învestind un Guvern de tranziție, fapt cu care nu este de acord PAS”, a spus Igor Boțan.

Zinaida Gribincea, expert în psihologie, jurnalism și comunicare, este de părere că partidele care au acces în Parlament și care au trecut de etapa de campanie electorală, ar trebui să se axeze pe comunicare, adică, e nevoie de un format oficializat de comunicare. Potrivit ei, comunicarea politică se prefigurează și este bine nuanțată în campania electorală, iar ulterior în comunicarea instituțională. „Toți liderii care au acces în Parlament, dar și liderii partidelor trebuie să conștientizeze că deja au ieșit din campania electorală și nu mai e vorba de comunicare, de abordare trivială a anumitor subiecte, dar de comunicarea instituțională. Asta înseamnă că îți asumi responsabilitatea de ceea ce se întâmplă pe arena politică”, a spus ea.

Zinaida Gribincea crede că judecând după modul în care se comunică, actualmente e oportun de vorbit nu de dialog, dar de negocieri. Ea spune că negocierile ar rezolva o parte din probleme, dar nu toate, pentru că depinde foarte mult nu doar de intențiile, strategiile pe care le aplici în negociere, dar și de voința participanților, negociatorilor. „În campania electorală prezidențială a lipsit comunicarea eficientă, au avut loc distorsiuni comunicaționale, s-a trecut la etichete personale, nu a existat anumite tradiții în ceea ace privește comunicarea dintre eventualii parteneri de negociere. Comunicarea eficientă nu a avut loc nici înaintea campaniei electorale, nici pe parcurs și acum lipsește fundamentul minim necesar pentru o negociere corectă. Lipsește pentru că deja s-au depășit anumite limite și e nevoie de a învăța ABC-ul negocierii de la început”, a spus ea.

Ana Racu, activist civic cu experiență în comunicare, expert ONU, membru al Comitetului ONU împotriva torturii, afirmă că un indicator general al maturității, indiferent că e vorba despre politică, business sau despre pedagogie, relații familiare, este capacitatea de a lua decizii și de a răspunde pentru aceste decizii și asuma răspunderea pentru lucrurile făcute sau spuse. „Din ce se poate de urmărit în presă, nu există un dialog dintre cele două formațiuni (n.r PSRM și PAS) sau cel puțin o comunicare care să poată fi considerată dialog sau negocieri. Acest lucru se întâmplă din varii motive, inclusiv pentru că există o încredere compromisă între aceste partide. O tentativă de negociere a existat prin intermediul unor negociatori neutri (externi – n.r.) în 2019”, a spus ea.

Anei Racu optează pentru soluții alternative, iar împăcarea părților ar fi o astfel de soluție. „Nu știu în ce măsură există posibilitatea unei medieri politice între aceste două formațiuni, dar tentativa merită, cel puțin din cauza faptului că acum se atestă o situație cumva mai specială și există un dușman comun – COVID-19. De obicei, un dușman mare ar trebui să unească și cele mai antagoniste forte, dar nu știu în ce măsură acest dușman este considerat dușman pentru aceste formațiuni politice”, a spus ea.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău