De la summitul G20, liderii UE au discutat la telefon cu Maia Sandu despre situația energetică din R. Moldova

  • 31 Octombrie 2021 08:20
De la summitul G20, liderii UE au discutat la telefon cu Maia Sandu despre situația energetică din R. Moldova

Președinții Consiliului European și Comisiei Europene au avut sâmbătă, de la summitul G20, convorbiri telefonice cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe tema problemelor aprovizionării cu gaze, Chișinăul solicitând anterior sprijin european. “Am discutat la telefon cu președinta Maia Sandu în marja G20 pentru a primi ultimele informații cu privire la situația energetică din Moldova“, a scris Charles Michel, președintele Consiliului European, pe Twitter.

De cealaltă parte, otrivit caleaeuropeana.ro, președinta Maia Sandu a comunicat că a avut convorbiri telefonice atât cu președintele Consiliului European, cât și cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ea a precizat că i-a mulțumit lui Charles Michel pentru “pentru sprijinul și asistența neprețuite oferite de partenerii noștri europeni în timpul acestei crize a gazului”.

Diversificarea aprovizionării cu energie este esențială pentru ca Moldova să devină mai rezistentă în anii următori“, a scris ea, pe Twitter.

Într-un mesaj separat, Maia Sandu a indicat că a discutat cu Ursula von der Leyen depsre evoluțiile crizei gazului în Republica Moldova, subliniind că așteaptă să consolideze cooperarea energetică cu UE.

Convorbirile lui Sandu cu liderii UE au avut loc după ce vineri gigantul rus Gazprom și Republica Moldova au anunțat prelungirea cu cinci ani a unui acord de livrare a gazului rusesc către Chișinău, care se confruntă cu penurii și reproșează Moscovei că a crescut prețurile.

Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar de 60 de milioane de euro pentru Republica Moldova să facă față problemei aprovizionării cu gaze, a anunțat miercuri șefa instituției europene, Ursula von der Leyen, după o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și o convorbire telefonică prealabilă cu Maia Sandu.

Întrevederea a avut loc în contextul în care Uniunea Europeană și Republica Moldova au organizat joi cea de-a șasea reuniune a Consiliului de asociere, întâlnirea având loc în contextul crizei acute a aprovizionării cu gaze naturale în Moldova, UE reafirmând angajamentul ferm de a consolida asocierea politică și de a aprofunda integrarea economică a Republicii Moldova.

În acest cadru, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a avertizat că gazele naturale sunt utilizate ca “armă geopolitică” împotriva Republicii Moldova.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:2,06 m/s
Tue
9
Wed
10
Thu
13
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău