De la instituirea stării de urgență, în țară au fost aplicate amenzi în sumă de peste 7 mil. de lei
-
20 Aprilie 2021 20:04
Din data instituirii stării de urgență în Republica Moldova (1 aprilie – 30 mai), per total, au fost aplicate amenzi în valoare de 7,15 milioane de lei, conform prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi, care a ținut în această seară un briefing, după ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență, transmite MOLDPRES.
Potrivit premierului, o situație gravă în ceea ce ține de menținerea normelor sanitare în condiții de pandemie rămâne a fi în transportul public de pasageri, piețele comerciale și locașurile de cult.
„Colegii de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au făcut o inspectare în zilele de sâmbătă și duminică, 17 și 18 aprilie. Astfel, sâmbătă, la slujbele religioase au participat peste cinci mii de persoane, or, în 623 de biserici serviciile divine s-au desfășurat în interiorul locașurilor de cult, iar în 42 de biserici – în aer liber. Duminică, la slujbe au participat peste zece mii de persoane și problema generală constatată de MAI este că, dacă icoanele se dezinfectează, spațiile se aerisesc, atunci împărtășania continuă cu aceeași lingură, fără dezinfectare”, a spus Aureliu Ciocoi, potrivit sursei citate.
„Nu vreau să fiu rău, dar teamă mi-e că acest lucru poate duce, în următoarele 10-14 zile, la o creștere a numărului de infectați cu COVID-19”, a menționat oficialul.
În aceeași ordine de idei, premierul interimar a relevat că polițiștilor „tot mai greu le este să coordoneze îmbarcarea în transport public”. „La 76 de stații din municipiul Chișinău, unde sunt amplasate patrulele, din păcate, cetățenii manifestă o iresponsabilitate crasă și se opun polițiștilor care încearcă să monitorizeze fluxul de pasageri”, a declarat Ciocoi.
„Se atestă o aglomerație mare în piețele agroindustriale și în centrele comerciale, în zilele de vineri și sâmbătă. Acest lucru confirmă incapacitatea administrațiilor acestor unități economice să gestioneze corespunzător activitatea lor în stare de urgență”, a relevat premierul.
Aureliu Ciocoi a făcut un apel către administratorii piețelor și centrelor comerciale să depună efort, să antreneze personal suplimentar, cel puțin în weekend, pentru a ține sub controlul cerut de autorități a fluxului de clienți. „Mai bine ca oamenii să aștepte în rând afară, cu respectarea distanței sociale, decât să facă aglomerație, supunând riscului de infectare pe concetățeni”, a conchis șeful Cabinetului demisionar de miniștri.
Dispoziția nr.1 din 1 aprilie 2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale confirmă valabilitatea deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare în Sănătate Publică (CNESP) adăugând și alte măsuri restrictive ce țin de organizarea administrativă și socială în stat. Astfel, Comisia a dispus ca orice unitate economică, indiferent de formă de organizare juridică și statut, dacă va încălca normele epidemiologice și va prezenta pericol public, își va suspenda activitatea, pe perioada stării de urgență, integral sau a unor entități ori subdiviziuni.