De la începutul anului, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat peste 13 mii de contracte de locațiune

  • 12 Octombrie 2021 11:01
De la începutul anului, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat peste 13 mii de contracte de locațiune

În perioada ianuarie – septembrie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) s-au înregistrat 13 236 de contracte de locațiune/chirie. De asemenea, au fost identificate 4 333 de persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără înregistrarea în termen a contractelor, transmite MOLDPRES.

Totodată, pentru 562 de persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile și nu s-au conformat prevederilor legale au fost calculate suplimentar spre plată la buget: plăți de bază – 703 mii de lei, penalități – 50 mii de lei și amenzi – 101,6 mii de lei, scrie sursa citată.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, în conformitate cu Codul fiscal, subiecții impunerii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie și/sau în folosință (locațiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului.

Persoanele menționate sunt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul la SFS. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău