De la începutul anului, peste 50 de permise de port armă au fost suspendate sau anulate

  • 27 Martie 2021 11:26
De la începutul anului, peste 50 de permise de port armă au fost suspendate sau anulate

De la începutul anului 2021, au fost inițiate mai bine de 1400 de proceduri contravenționale pentru încălcarea regulilor de deținere, comercializare și port a armelor letale sau neletale. În aceeași perioadă, au fost inițiate 53 de proceduri de retragere a permiselor de armă, cu anularea sau suspendarea acestora.

Pe parcursul primelor trei luni ale anului curent, polițiștii au ridicat aproape 300 de arme de foc pentru încălcarea regulilor de deținere, port și folosire sau arme deținute ilegal. 19 arme au fost predate benevol.

Poliția recomandă posesorilor de arme să nu poarte arme în stare de ebrietate, să nu folosească armele contrar destinației lor speciale și să nu le poarte la întruniri sau alte măsuri de masă pentru a nu pune în pericol viața sau sănătatea personală, precum și a celor din jur.

Armele trebuie păstrare în safeu la domiciliu, iar în cazul deplasărilor peste hotarele țării, se recomandă ca acestea să fie transmise pentru păstrare la Inspectoratul de poliție din raza de domiciliu, sau la magazinele specializate în comercializarea acestora.

În cazul admiterii unui incident, contravenție sau infracțiune cu arma, persoana răspunde contravențional sau penal. Îi poate fi revocat și anulat permisul de armă, cu suspendarea dreptului de deținere a armelor pentru o perioadă până la 5 ani. Folosirea armelor contrar destinației lor speciale se sancționează cu amendă de la 300 la 1500 de lei, aplicată persoanei fizice, sau cu privarea de dreptul de deținere, port și folosire a armei pe un termen de la 2 ani la 5 ani.

În Republica Moldova, peste 65 de mii de persoane fizice dețin în posesie mai bine de 77,3 mii de arme, dintre care peste 24,3 mii cu țeavă ghintuită, 47,6 mii cu țeava lisă și mai bine de 5,3 mii neletale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău