Organizația Tinerii Moldovei a realizat un studiu despre Problemele Studenților din Republica Moldova, iar rezultatele cercetării arată că sistemul de învățământ superior nu satisface așteptările și necesitățile tinerilor. Studenții locuiesc în condiții proaste la cămine, dau mită și nu-și văd viitorul acasă – acestea ar fi concluziile. Ascultați un interviu cu Vitalie Prisăcaru, membru al Organizației Tinerii Moldovei

La rubrica de lectură, Vasile Gribincea prezintă romanul ”Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon, o carte indidcată tuturor celor interesați de evoluția romanului românesc: 
”Charles Grandet, Julien Sorel, Emma Bovary, Georges Duroy, Nae Cațavencu – iată doar câțiva dintre ”marii” parveniți care au intrat în istoria literaturii; lor li se poate alătura, ceva mai timid, Dinu Păturică, personajul principal al romanului ”Ciocoii vechi și noi” de Nicoale Filimon.
 Spre deosebire de personajele enumerate adineauri, Dinu Păturică nu face parte dintr-o operă de reprezentativitate universală; în schimb, oricine este cât de cât preocupat de evoluția romanului românesc, în special de începuturile acestuia, trebuie să citească și Ciocoii lui Filimon, despre care Eugen Lovinescu afirmă în mod pertinent, că, fără a fi un monument estetic, este o operă viabilă. Or, dacă ”Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir, lucrare considerată aproape în mod unanim ca fiind primul roman românesc, întâmpină cititorul secolului XXI cu o mulțime de bariere – în primul rând, lingvistice -, devenind astfel ilizibilă pentru majoritatea publicului consumator de literatură, din fericire, același lucru nu poate fi spus și despre ”Ciocoii vechi și noi”. Nu voi minți prin omisiune – cartea lui Filimon nu duce lipsă de arhaisme, istorisme, sau, pur și simplu, forme arhaizate (în ultimul caz, elocvent fiind exemplul cuvintelor care, în loc de terminația actuală ”ție” au terminația învechită ”țiune”).
 Deși ”având în urma lui doar o firavă tradiție realistă”, (G.Ivașcu), romanul vădește clar influența tiparului balzacian, Filimon imitându-l pe autorul Comediei umane, fără a reuși să ajungă la înălțimea modelului său. Totuși, nu pot fii neglijate încercările autorului de a satsiface imperativele romanului de tip balzacian, bunăoară, edificarea caracterială și tipologică a personajelor. Dedicația și prologul romanului îl înfățișează pe Filimon în ipostaza de secretar al societății, la scara realităților spațiului românesc din secolul al XIX-lea,  mai exact, în contextul domniilor fanariote: ”Platon a zis, cu două mii de ani înainte de a lua noi pana în mână ca să descriem pe ciocoi, că un om, ca să poată deveni cetățean onest, mai întâi de toate caută să fie născut bine, crescut în frica lui Dumnezeu, și din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuoși și drepți. Ciocoiul este totdeauna și în orice țară un om venal, ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie și dotat de o ambițiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce și-a ajuns ținta aspirațiunilor sale.”; n-o să-mi refuz plăcerea de a cita și definiția metaforică pe care o dă Filimon ciocoilor – ”acete vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie și vicleșug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop și La Fontaine.”
 Romanul prezintă, dacă e să îl invoc din nou – de acestă dată, prin parafrază – pe Dimitrie Cantemir, istoria creșterii și descreșterii lui Dinu Păturică: în primă fază ”un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă, ochi negri plini de viclenie, nas drept și cu vârful cam ridicat sus, ce indică ambițiunea și mândria grosolană”. Personajul se angajează în calitate de slujitor al postelnicului Andronache Tuzluc, care, în pofida avertismentelor binevoitoare ale vătafului Ghorghe, slujitorul loial,  îl avansează pe Păturică; Dinu se implică într-o relație cu chera Duduca, protejata postelnicului, pentru ca, în cele din urmă, să îl devalizeze pe Tuzluc. Ajuns el însuși postelnic, Păturică nu ezită să comită fraude în urma cărora ajunge să fie condamnat, pe fundalul schimbărilor cauzate de căderea regimului fanariot.
 Ciocoii, id est ariviștii există și astăzi: noi, pentru că mijloacele parvenirii s-au schimbat; vechi, pentru că esența lor este aceeași”.