De la 1 septembrie nu toți copiii din Capitală vor fi admiși la grădiniță

  • 24 August 2020 11:00
De la 1 septembrie nu toți copiii din Capitală vor fi admiși la grădiniță

Șeful adjunct al Direcției municipale Educației, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a declarat în cadrul ședinței online a primăriei Capitalei, că de la 1 septembrie toate grădinițele își reiau activitatea, însă numărul de copii va fi limitat.

„Dacă de la 1 septembrie se redeschide grădinița asta nu înseamnă că în instituția de educație timpurie vor fi prezenți toți 100% dintre copii. Aceast lucru este foarte important ca să cunoască toată lumea.”

Seful adjunct al Direcției Educție a precizat că în primele două săptămâni vor reveni o parte din copii, ulterior, altă parte, astfel încât managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice să se obișnuiască cu noul sistem de activitate.

„Să punem, astfel, cât mai puțină presiune pe sistemul educațional, pe cadrrele didactice și să-i învățăm în primă etapă să lucreze nu doar cadrele didactice, dar și părinții să cunoască cum își aduc copii la grădiniță, cum este verificată starea de sănătate a copilului, astfel să evităm cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19.”

Potrivit lui Andrei Pavaloi, în prezent sunt organizate instruiri privind măsurile de prevenire și control al infecției cu COVID-19 atât în rândul cadrelor didactice, cât și în cel al părinților. El a precizat că toate instituțiile au fost dotate cu soluții de dezinfectare și de igienizare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău