De ce crede Traian Băsescu că Putin a pierdut în criza ucraineană: S-a ales praful de pretențiile lui absurde

  • 13 Februarie 2022 09:45
De ce crede Traian Băsescu că Putin a pierdut în criza ucraineană: S-a ales praful de pretențiile lui absurde

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că Putin este marele pierzător al crizei ruso-vestice și apreciază că, pentru moment, ”s-a ales praful din lista de pretenții absurde ale lui Putin cu privire la ambiția de a dicta viitorul altor state independente din regiune”, scrie hotnews.ro.

”Fără a fi obținut nici o concesie din partea NATO și a SUA Putin va fi nevoit să renunțe, cel puțin pentru moment, la invadarea Ucrainei sau să încerce metode mai subtile pentru a controla această țară fostă componentă a URSS.”, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook, potrivit sursei hotnews.ro

Iată câteva din argumentele lui Traian Băsescu care îl determină pe Putin să nu invadeze Ucraina:

1.Niciodată NATO nu a promis că nu se va extinde spre Est, în spațiul fostelor state membre ale Pactului de la Varșovia, iar Putin știe că minte atunci când susține public acest lucru. Un astfel de angajament al SUA și NATO ar fi fost înscris într-un tratat parafat și semnat. La reunificarea Germaniei, singurul angajament asumat de NATO față de Rusia a fost că nu va amplasa trupe și echipamente militare pe teritoriul fostului RDG, angajament pe care îl respectă cu strictețe.

2.NATO și SUA au respins categoric pretențiile lui Putin cu privire la punerea sub influența Moscovei a statelor foste parte a URSS sau foste state ale Pactului de la Varșovia și refacerea « zonei de influență » a Rusiei;

3.Invadarea Ucrainei ar aduce pierderi mari armatei ruse datorită transferului de armament defensiv de ultimă generație către Ucraina, făcut de SUA, Regatul Unit, Țările Baltice dar și Turcia (Putin este obișnuit să prezinte poporului rus victorii fără glorie în care nu pierde nici un soldat precum în Crimeea, Osetia, Aphazia, Nagorno Karabah sau Dombas ori Transnistria unde a folosit insurgența locală);

4.Pe timpul unui eventuale invazii, armata Ucrainei ar fi bine susținută cu echipamente militare defensive moderne pe tot timpul conflictului de către multe din statele NATO și UE (desigur, mai puțin Germania, Croația, Ungaria și probabil Bulgaria);

5.Desfășurarea de trupe și tehnică militară pe care o fac SUA, a antrenat și angajamentul altor state membre NATO și UE;

6.Concentrarea masivă de forțe navale NATO în Marea Mediterană;

7.Amenințarea fermă a SUA și a Uniunii Europene legat de impunerea unor sancțiuni economice severe ce vor fi aplicate Federației Ruse;

8.Implicarea totală a SUA în găsirea unor soluții alternative de aprovizionare cu gaze naturale a Europei, inclusiv din Qatar;

9.Turcia, de la care Putin avea așteptări mari s-a dovedit intransigentă față de o posibilă invadare a Ucrainei. Mai mult, Turcia s-a angajat în negocieri tehnice pentru a face posibil tranzitul de gaze din Orientul Mijlociu către Europa, ca alternativă la GAZPROM;

10.Beijingul, prin Președintele Xi Jinping a descurajat o invadare a Ucrainei;

11.Amenințarea militară a Ucrainei face ca Rusia să fie izolată pe scena internațională iar consecințele izolării vor fi extrem de grele din punct de vedere economic și politic.

”De ce sprijinim Ucraina? Pentru că urmăm noi”

”Unii se întreabă de ce susținem Ucraina în condițiile în care etnicii români sunt lipsiți de drepturi și se întreabă de ce nu facem ca Ungaria lui Victor Orban. Aici lucrurile sunt simple. Dacă privim pe hartă vedem cu ușurință că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susținem Ucraina.”, a mai spus Traian Băsescu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău