De astăzi, sunt relansate spitalizările programate

  • 01 August 2020 09:44
De astăzi, sunt relansate spitalizările programate

Din 1 august sunt relansate toate spitalizările programate, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Prestarea serviciilor medicale se realizează strict prin programare prealabilă, pentru a preveni aglomerările în cabinetele medicale. Totodată, cei care intră în instituțiile medicale sunt obligați să poarte măști de protecție, atât pentru siguranța lor, cât și a personalului medical.

Potrivit Secretarului de Stat al MSMPS, Marina Golovaci, pentru orice spitalizare programată urmează să fie respectate câteva cerințe generale: efectuarea programării prealabile a vizitei pacientului pentru consultații, investigații, internare, examinări profilactice. Fiecare pacient va fi considerat potențial infectat cu noul coronavirus, astfel că medicii sunt obligați să utilizeze echipamente individuale de protecție, în funcție de riscul de expunere, a mai spus Marina Golovaci, într-un interviu publicat pe pagina ministerului.

Ea a precizat că pentru procedura de programare la o intervenție chirurgicală este important ca pacientul să coordoneze preventiv cu medicul curant necesitatea efectuării intervenției chirurgicale programate și posibilitatea amânării acesteia, reieșind din riscurile clinice și epidemiologice, a precizat specialista.

La constatarea indicațiilor medicale pentru intervenție chirurgicală, pacientul este programat conform numărului de rând din lista de așteptare în instituția spitalicească de profil. Pentru internare, pacientul trebuie să efectueze investigațiile necesare, conform prevederilor protocoalelor clinice naționale, pe care le va prescrie medicul de familie în comun cu medicul specialist.

După efectuarea tuturor examinărilor clinice, în lipsa semnelor unei infecții acute, pacientului i se va elibera extrasul pentru intervenția chirurgicală, completat conform cerințelor în vigoare.

Reluarea intervențiilor chirurgicale se efectuează etapizat, cu programare prealabilă, respectarea rândului de așteptare și păstrarea numărul de rând. Pentru serviciile chirurgicale de endoprotezare și cataractă, lista de așteptare este gestionată prin coordonare comună cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a subliniat Marina Golovaci.

Ea a mai precizat că de la 16 mai 2020, a fost relansată gradual asistența medicală programată, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție COVID-19. Astfel, la prima etapă s-au relansat imunizările, examenele medicale cu scop profilactic, conform criteriilor de vârstă și categoriilor de populație stabilite prin actele normative, activitățile consultativ-diagnostice și de tratament, activitatea Comisiilor de examinare medicală, activitățile de trimitere pentru expertizare și prelungire a gradului de dizabilitate, conform cerințelor actelor normative în vigoare.

La fel, începând cu 16 mai, a fost reluată prestarea asistenței medicale stomatologice programate, serviciile de chirurgie de o zi și intervențiile chirurgicale planificate pacienților cu risc anestezic scăzut (scor ASA-1 și ASA-2) și serviciile de reabilitare precoce a pacienților după AVC, infarct miocardic și traumatisme în condiții de staționar.

În perioada 1-30 iulie, după coordonarea prealabilă obligatorie cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au fost relansate investigațiile planificate, efectuate în condiții de staționar și intervențiile chirurgicale planificate. Este extrem de important ca persoanele să respecte indicațiile medicului de familie sau a specialistului curant, inclusiv să se adreseze în cadrul instituțiilor strict conform programărilor stabilite, a subliniat reprezentanta Ministerului Sănătății.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău