De 9 mai, veteranii vor primi 600 de lei
-
08 Mai 2012 16:34

Veteranii celui de-al doilea război mondial vor primi cu ocazia zilei de 9 Mai, ajutoare financiare unice din partea Primăriei Chișinău în mărime de 600 lei, iar văduvelor de război li se va oferi câte 500 lei.
Primăria Capitalei va acorda ajutoarele atît veteranilor armatei roșii, cît și celor ai armatei Române, potrivit legislației în vigoare. Banii pot fi ridicați de la filialele Băncii de Economii. În municipiul Chișinău locuiesc aproximativ 1000 de veterani ai celui de-al II-lea Război Mondial.