David Trimble, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, îi nominalizează pe prim-ministrul israelian și prințul moștenitor al Emiratelor Arabe Unite
-
24 Noiembrie 2020 17:35
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și prințul moștenitor al Emiratelor Arabe Unite Mohammed bin Zayed au fost nominalizați pentru Premiul Nobel pentru Pace de către laureatul David Trimble, potrivit unui comunicat citat marți de agenția DPA, transmite Agerpres.
Netanyahu și Bin Zayed au condus eforturile ce au dus la semnarea unui acord istoric privind normalizarea legăturilor dintre cele două țări, precum și a unui acord între Israel și Bahrein, la Washington în septembrie.
Politicianul nord-irlandez Trimble a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1998, împreună cu John Hume, pentru eforturile lor de a găsi o soluționare pașnică a conflictului din Irlanda de Nord.
"În conformitate cu regulile Comitetului Premiului Nobel, întrucât lord Trimble este laureat al Premiului Nobel pentru Pace, decizia sa de a depune candidatura prim-ministrului Netanyahu va determina comitetul să discute chestiunea", a declarat biroul lui Benjamin Netanyahu.
Acordurile pe care Israelul le-a semnat cu EAU și Bahrein sunt primele de acest fel între țările arabe și statul Israel într-un sfert de secol.
Cele două țări din Golf s-au abătut de la consensul general printre statele arabe potrivit căruia o condiție prealabilă pentru normalizarea legăturilor ar fi cea a recunoașterii de către Israel a unui stat palestinian independent cu Ierusalimul de Est drept capitală.
Între timp, Sudanul a normalizat de asemenea relațiile cu Israelul.
Președintele Statelor Unite Donald Trump, care a facilitat acordurile, a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace în septembrie de către parlamentarul de dreapta norvegian Christian Tybring-Gjedde.