Daniela Morari, șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE: Finalizarea exercițiului de screening bilateral până la mijlocul lunii septembrie este prioritatea noastră

  • 26 Mai 12:32
Daniela Morari, șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE: Finalizarea exercițiului de screening bilateral până la mijlocul lunii septembrie este prioritatea noastră

Finalizarea exercițiului de screening bilateral până la mijlocul lunii septembrie este prioritatea Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, a declarat șefa misiunii, Daniela Morari, unui grup de jurnaliști moldoveni, printre care și reportera Radio Chișinău, Eva Fruntașu, aflați săptămâna trecută la Bruxelles. De asemenea, echipa misiunii lucrează asupra lansării negocierilor pe clustere și aderării la programe europene menite să crească nivelul de bunăstare în țară înainte de a deveni stat membru. Șefa misiunii a atenționat asupra necesității îndeplinirii celor 153 de măsuri și 56 de reforme din cadrul Agendei de Reforme a Planului de Creștere, pentru ca Rep. Moldova să primească ajutorul financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Misiunea Republicii Moldova pe lângă UE consideră o prioritate a acestui an finalizarea exercițiului de screening bilateral până la mijlocul lunii septembrie. În paralel, misiunea se pregătește de lansarea negocierilor pe clusterele de aderare, având obiectivul de a finaliza negocierile până la finalul mandatului Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătate Estică din cadrul Comisiei Europene.

Un alt obiectiv este aderarea la diverse programe ale UE, pentru ca țara să beneficieze de noi posibilități de dezvoltare și de mai multe resurse financiare înainte de a deveni stat membru.

„Am vrea să avansăm, în primul rând, pe agenda noastră de aderare, să finalizăm screening-ul bilateral și să avem conferințe interguvernamentale pentru cât mai multe clustere. La fel, depunem efort pentru aderare accelerată, pentru a avea deja beneficii în anumite programe acum, nu atunci când vom deveni stat membru. Prioritățile pentru anul curent sunt SEPA, ca din 5 octombrie să putem beneficia de taxe reduse la transferurile bancare. Un alt obiectiv este roaming-ul. La fel, sunt câteva regulamente necesare care urmează a fi aprobate și deja evaluarea nemijlocită. Noi sperăm ca în vara acestui an să avem decizia dată”, a spus Dnaiela Morari.

De asemenea, Planul de creștere pentru Rep. Moldova poate fi considerat un exercițiu pentru absorbția fondurilor de preaderare, a declarat Daniela Morari. În acest sens, șefa misiunii a subliniat necesitatea îndeplinirii condiționalităților din cadrul Agendei de reforme a Planului de Creștere pentru a putea primi suportul financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro.

„Cu cât mai bravi vom fi și vom reuși să realizăm, să livrăm și să absorbim toate resursele care sunt oferite în Planul de creștere, cu atât mai competitivi și cu mai multe argumente vom fi în a obține mai multe fonduri în următorul buget al UE și fonduri de preaderare. Avem acordurile de asistență macrofinanciară, asistență bilaterală și asistența care vine în susținerea bugetului, în parametrii de condiționalitate. Se știe că atunci când Comisia Europeană constată că nu a fost livrată condiționalitatea agreată, nu se debursează tranșa.”, a precizat Daniela Morari.

Potrivit Danielei Morari, Comisia Europeană urmează să deburseze prima tranșă de prefinanțare, pentru implementarea reformelor și acțiunilor prioritare de investiții, estimativ la începutul verii.

Amintim că Acordul de facilitate dintre Rep. Moldova și Uniunea Europeană, privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de UE, a fost ratificat săptămâna trecută în Parlament.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
31,07
Cer senin
Umiditate:20 %
Vint:1,03 m/s
Fri
24
Sat
24
Sun
25
Mon
23
Tue
20
Arhivă Radio Chișinău