Daniel Vodă: Trei din patru kilograme de struguri din Republica Moldova pleacă pe piața europeană
-
27 Noiembrie 19:56
Valoarea exporturilor de struguri de masă din Republica Moldova către țările Uniunii Europene a atins 627 de milioane de lei în primele 10 luni ale anului, fiind de aproape două ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. România și Polonia conduc în topul importurilor de struguri moldovenești. UE domină piața, iar noile destinații includ țări din Orientul Mijlociu și Asia Centrală, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă, transmite IPN.
Potrivit lui Daniel Vodă, cota exporturilor către UE a crescut de la 36% în 2021 la 74% în 2024, iar din patru kilograme de struguri moldovenești exportați, trei pleacă pe piața europeană.
Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener comercial al Republicii Moldova, susținând creșterea economică a țării. Două din trei produse „Made in Moldova” ajung pe piața unică europeană, a remarcat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În 2023, strugurii moldovenești au ajuns în 33 de țări, comparativ cu 23 de țări în 2022. Printre noile piețe se numără Suedia, Slovenia, Slovacia, Italia, Lituania, Albania, Serbia, Emiratele Arabe Unite, China (Hong Kong) și Kârgâzstan.
„Acest progres reflectă calitatea strugurilor moldovenești și munca extraordinară a agricultorilor noștri, susținuți de Guvern pentru accesarea unor piețe noi și competitive”, a declarat Daniel Vodă.