Daniel Vodă, despre vizita premierului Alexandru Munteanu la Kiev: Confirmă interesul strategic al Chișinăului față de negocierile de pace și eforturile internaționale de încetare a războiului
-
10 Februarie 13:48
Sursa foto: Facebook/Alexandru Munteanu
Premierul Alexandru Munteanu se află astăzi la Kyiv pentru a transmite un mesaj de solidaritate și a discuta cu partenerii ucraineni despre evoluțiile în procesul de aderare la Uniunea Europeană, securitatea regională, precum și cooperarea bilaterală. Șeful Executivului de la Chișinău s-a întâlnit cu prim-ministra Ucrainei Iulia Sviridenco și urmează să aibă o întrevedere și cu președintele Volodimir Zelenski. Vizita are o puternică semnificație politică și simbolică, demonstrând că Ucraina rămâne un reper major de securitate regională pentru Republica Moldova. În același timp, gestul are și o dimensiune morală, prin reafirmarea sprijinului Republicii Moldova pentru o pace justă și durabilă în Ucraina, spun experții de la Chișinău.
Premierul Alexandru Munteanu și-a început vizita la Kiev cu depuneri de flori la Zidul Memoriei Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei - simbol al rezistenței și demnității poporului ucrainean. Alături de prim-ministra Ucrainei, Iulia Sviridenco, premierul moldovean a adus un omagiu eroilor ucraineni care și-au dat viața pentru libertate și independență.
„Fiecare fotografie de pe acest zid înseamnă un destin întrerupt de război și o familie îndurerată. Sacrificiul lor ne reamintește cât de prețioase sunt viața umană, pacea și libertatea” se arată în mesajul postat de Alexandru Munteanu pe Facebook.
Expertul în politică externă Daniel Vodă de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, susține că deplasarea, care coincide cu primele 100 de zile de activitate ale Guvernului, confirmă interesul strategic al Chișinăului față de negocierile de pace și eforturile internaționale de încetare a războiului. Totodată, prezența miniștrilor responsabili de securitate internă, energie și infrastructură arată caracterul concret al vizitei, oferind posibilitatea sincronizării unor proiecte comune între autoritățile de la Chișinău și Kiev.
„Vreau să reamintesc că cele două guverne au pe agendă construcția podurilor, a discuțiilor legate de balansarea sau, mai bine spus, o coordonare cât mai eficientă a sistemelor energetice interconectate inclusiv cu sistemul European ENTSO-E, dar și combaterea criminalității în condiție situații de război, respectiv prezența acestor miniștri pe portofoliile distincte, vă aduce plus valoarea acestei vizite.
Și cu titlu, din notă personală, nu pot să nu remarc faptul că premierul Munteanu cunoaște foarte bine Ucraina, a lucrat acolo mulți ani, deține investiții, deci speranța mea este că urmare acestor discuții vom putea vorbi și despre investiții concrete din partea inclusiv a oamenilor de afaceri ucraineni în economia Republicii Moldova”, a afirmat Daniel Vodă.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, mai mulți oficiali de la Chișinău au efectuat vizite la Kiev pentru a-și exprima sprijinul față de autoritățile ucrainene, inclusiv președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, precum și ex-premierul Dorin Recean.

