Daniel Mititelu a fost numit director al Consiliului de administrație al ANRE
-
08 Mai 10:00
Parlamentul a aprobat numirea lui Daniel Mititelu în funcția de director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), pentru un mandat de șase ani. Proiectul de hotărâre a fost susținut de 52 de deputați și va intra în vigoare la 11 mai 2026.
Candidatura lui Daniel Mititelu a fost propusă Parlamentului în urma unui concurs public, la care au participat zece persoane, dintre care opt au fost admise la interviu. În urma evaluării, acesta a obținut cel mai mare punctaj.
Acesta are peste 20 de ani de experiență în industria petrolului și gazelor, fiind specializat în managementul operațiunilor de foraj, coordonarea echipelor și optimizarea costurilor. De-a lungul carierei, a ocupat funcții de conducere în proiecte internaționale din Orientul Mijlociu.
Daniel Mititelu a fost numit în funcția de membru al ANRE după expirarea mandatului Violinei Șpac.
Consiliul de administrație al ANRE este constituit din cinci directori. Potrivit legislației, aceștia sunt numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși.

