Declarațiile au fost făcute astăzi de către ambsadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova.
Daniel Ioniță a subliniat că partea română a expediat la Chișinău acest protocol încă în luna noiembrie 2020. La acel moment exista Guvernul Chicu, care putea să semneze acest protocol, însă lucrurile s-au complicat și mai mult când Ion Chicu a demisionat și nu este clar dacă Guvernul interimar poate semnat respectivul protocol.
„Este un protocol inter-guvernamental. Noi am trimis acest protocol la începutul lunii noiembrie, să fim înțeleși... Din câte știu, R. Moldova a intrat în statut de guvern interimar doar spre finalul lunii decembrie”, a declarat diplomatul.
Diplomatul a reamintin că există o sesizare la Curtea Constituțională prin care se va face claritate dacă guvernul interimar condus de Aureliu Ciocoi va putea semna tratate internaționale.
„Depinde de interpretările pe care Curtea Constituțională le va oferi. Știu că este o sesizare în acest sens - în ce măsură un guvern interimar poate semna tratate? Există diferite interpretării, unii spun că acest protocol trebuie să treacă prin procedură parlamentară. În România, de exemplu, nu este nevoie de aceste proceduri dacă este vorba de primirea banilor din străinătate”, a menționat Ioniță.
Șeful misiunii diplomatice române a mai precizat că „protocolul șase își propune pe de o parte să prelungească cu încă cinci ani acordul de grant cu 100 de milioane, iar pe de altă parte să prelungească proiectele care sunt în curs de implementare, tocmai pentru a nu pierde banii deja alocați”.
„Protocolul respectiv vine să pună în plină conformitate angajamentele pe care R. Moldova și le-a luat făță de Uniunea Europeană prin acordul de asociere și prin DCFTA cu proiectele pe care le finanțează România”, a mai declarat Daniel Ioniță.