Dan Perciun a optat pentru îmbunătățirea Programului de dezvoltare a educației incluzive, care să garanteze egalitatea de șanse tuturor copiilor din Moldova

  • 24 Iulie 2022 13:02
Dan Perciun a optat pentru îmbunătățirea Programului de dezvoltare a educației incluzive, care să garanteze egalitatea de șanse tuturor copiilor din Moldova

Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a optat pentru îmbunătățirea Programului de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pe anii 2022-2027. În opinia parlamentarului, programul trebuie să garanteze egalitatea reală de șanse tuturor copiilor și tinerilor din sistemul educațional, iar pentru aceasta este nevoie de prioritizarea obiectivelor și concentrarea resurselor.

Programul de dezvoltare a educației incluzive a fost prezentat, astăzi, în cadrul audierilor publice, organizate de comisia parlamentară de specialitate. Obiectivele acestuia sunt asigurarea accesului la educație la toate treptele de învățământ pentru toți copiii și asigurarea calității în educația incluzivă pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) ori cu dizabilități. Programul își propune ca până în anul 2027 toți copiii cu CES să beneficieze de pachete standard de servicii de suport, evaluate în baza nevoilor individuale.  De asemenea, este planificat ca rata copiilor cu CES ori cu dizabilități, raportată la numărul total de copii incluși în învățământul preșcolar, să ajungă la 7%, iar a tinerilor cu CES față de numărul total al tinerilor din învățământului profesional tehnic – la 5%.  Costul implementării programului în cei cinci ani se estimează la aproximativ 510 milioane de lei.

Președintele comisiei parlamentare a apreciat eforturile Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, depuse la elaborarea acestui document ambițios și comprehensiv. Totodată, s-a convenit ca, în perioada imediat următoare, să fie analizate propunerile de îmbunătățirea a acestuia:   ”Trebuie să avem un document racordat la realități, care să fie aplicabil și într-adevăr să asigure copiilor cu cerințe educaționale speciale sau cu dizabilități șanse egale cu șansele de care se bucură ceilalți copii din țara noastră”, a concluzionat Dan Perciun.   

La audieri au participat și alți membri ai Comisiei protecție socială, sănătate și familie: Maria Pancu, Ana Oglinda, Liliana Grosu și Dorian Istratii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău