Cutremur cu magnitudinea 4,2, în județul Buzău. Este al patrulea seism produs în ultimele 12 ore
-
11 August 2021 13:01
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richter s-a produs miercuri la ora locală 12:31 în județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului de la București (INCDFP).
Seismul s-a produs la o adâncime de 140 km, în apropierea următoarelor orașe: 53 km est de Brașov, 65 km nord de Ploiești și 121 km nord de București, scrie DIGI24.ro.
Este cel de-al patrulea cutremur produs în zona seismică Vrancea în ultimele 12 ore.
Trei cutremure, cu magnitudini între 2,5 și 2,9 pe Richter, s-au produs miercuri dimineața în județele Buzău și Vrancea, într-un interval de 30 de minute, respectiv între orele 1:06 și 1:32.
În august, în România s-au produs 19 cutremure cu magnitudini cuprinse între două și 4,1 pe scara Richter.
Cel mai important seism din acest an a avut loc pe data de data de 26 mai, cu o magnitudine de 4,7 grade. Cutremurul a fost resimțit și la București.