Curtea de Conturi Europeană a constatat că UE a cheltuit într-un mod eronat în 2018 peste 3 miliarde de euro
-
08 Octombrie 2019 15:16
Curtea de Conturi Europeană a constatat într-un raport publicat marți că Uniunea Europeană a cheltuit într-un mod eronat în 2018 peste 3 miliarde de euro (3,3 miliarde), relatează dpa.
Nivelul de eroare estimat în cadrul cheltuielilor pe 2018 a fost de 2,6% din total, menținându-se în limitele observate pentru cele două exerciții anterioare (2,4 % în 2017 și de 3,1 % în 2016), potrivit documentului. Cheltuielile totale ale UE au fost de 156,7 miliarde de euro în 2018, în jur de 1% din venitul național brut pe bloc.
Erori au fost detectate în principal în domeniile de cheltuieli cu risc ridicat, cum ar fi dezvoltarea rurală și coeziunea, în cazul cărora plățile din bugetul UE sunt efectuate pentru a rambursa costuri suportate de beneficiari. Aceste domenii de cheltuieli fac obiectul unor norme și al unor criterii de eligibilitate complexe, ceea ce este de natură să antreneze erori, se arată în raportul publicat marți. În cazuri rare, poate fi vorba și de fraudă.
Curtea de Conturi europeană notează pe de altă parte că, odată cu sosirea unei noi echipe de conducere în instituțiile UE și în urma alegerilor din acest an pentru Parlamentul European, UE se regăsește într-un moment important, de răscruce, și, în opinia Curții, trebuie să profite de această dinamică pentru a obține rezultate. Bugetul UE nu reprezintă mai mult de 1% din venitul național brut al tuturor statelor membre, deci este vital ca cheltuielile UE nu doar să respecte normele, ci și să producă rezultate, subliniază raportul.
Președintele Curții de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne, a făcut apel cu acest prilej la președinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să continue îmbunătățirea standardelor de gestiune și transparență.
"Grație îmbunătățirilor aduse gestiunii sale financiare, UE îndeplinește în prezent standarde înalte de răspundere de gestiune și de transparență în cheltuirea banilor publici. Ne așteptăm ca viitoarea Comisie și statele membre să continue acest efort", a declarat Klaus-Heiner Lehne. "Începutul unui nou mandat legislativ și al unei noi perioade de programare constituie pentru factorii de decizie o ocazie unică de a axa politicile și cheltuielile UE pe obținerea de rezultate și pe crearea unei valori adăugate", a insistat el.
Curtea atrage de asemenea atenția asupra anumitor provocări cărora UE trebuie să le facă față în materie de gestiune bugetară și financiară, provocări care au o relevanță deosebită pentru noul ciclu bugetar pe termen lung. Astfel, absorbția de către statele membre a fondurilor structurale și de investiții, care reprezintă aproape jumătate din actualul cadru financiar multianual (CFM), rămâne scăzută, în pofida unei accelerări în 2018 și a creșterii semnificative a sumelor solicitate în cursul acestui exercițiu prin cereri de plată, se constată în raport.
Comisia trebuie să ia măsuri pentru a evita o presiune inutilă la nivelul nevoilor de plată la începutul noului CFM (2021-2027), presiune care ar putea fi cauzată de cererile de plată amânate din actualul CFM. În plus, creșterea înregistrată la nivelul garanțiilor sprijinite de la bugetul UE (92,8 miliarde de euro la sfârșitul anului 2018) amplifică expunerea bugetului UE la risc, aspect pe care Comisia va trebui să îl abordeze în noul CFM. AGERPRES/