Curtea de Apel dă dreptate CEC-ului: Trei partide afiliate condamnatului Șor nu au dreptul să participe la alegeri
-
16 August 10:07

Curtea de Apel Chișinău a respins, ca fiind neîntemeiate, acțiunile depuse de liderii partidelor „Șansă”, „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei” și „Victorie”. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție, comunică MOLDPRES.
Liderii celor trei formațiuni, membre ale blocului „Victorie/Pobeda”, constituit de Ilan Șor, au cerut anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 3 august 2025, prin care nu au fost incluse pe lista partidelor eligibile pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Decizia instanței poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de trei zile.
În ședința din 3 august, CEC a eliminat din lista publicată inițial pe 14 iulie Partidul Politic „Șansă”, Partidul Politic „Victorie” și „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei”, invocând deciziile Agenției Servicii Publice privind „neînregistrarea modificărilor în Registrul de stat al persoanelor juridice”. Din același motiv, a fost exclus și Partidul Agrar din Moldova.
În 2025, cele trei partide, împreună cu „Renaștere”, au format Blocul electoral „Victoria”, lansat la Moscova, care și-a anunțat intenția de a intra în cursa electorală, însă CEC a respins cererea de înregistrare a blocului.