Curtea Constituțională va examina o sesizare cu referire la numirea unor membri ai CSM

  • 04 Iunie 2021 11:36
Curtea Constituțională va examina o sesizare cu referire la numirea unor membri ai CSM

Curtea Constituțională va examina joi, 10 iunie, sesizarea privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul I, punctul 1 din Legea nr. 193 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea unor acte legislative și a Hotărârii Parlamentului privind numirea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nr. 53 din 17 martie 2020, transmite Bizlaw.md.

Mai exact, potrivit sursei citate, normele vizate în sesizare țin de numirea de către Parlament a cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul profesorilor de drept titulari.

De asemenea, se dorește declararea neconstituționalității hotărârii prin care au fost aleși:

  • Elena Belei;
  • Carolina Ciugureanu-Mihailuță;
  • Valentina Coptileț;
  • Ion Crețu.

Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii prevede că CSM este constituit din 15 membri.

În componența Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători și profesori de drept titulari, precum și Președintele Curții Supreme de Justiție, ministrul justiției și Procurorul General care sunt membri de drept.

Cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari sunt numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși, în baza propunerilor Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului. Comisia juridică, numiri și imunități organizează un concurs public până la expirarea mandatului membrilor numiți sau în decurs de 30 de zile de la data apariției vacanței funcției. Concursul public include cel puțin examinarea dosarelor și audierea candidaților. Comisia juridică, numiri și imunități întocmește avize argumentate pentru fiecare candidat selectat și propune Parlamentului numirea acestora.

Șapte membri din rândul judecătorilor, precum și șapte membri supleanți, sunt aleși în Consiliul Superior al Magistraturii prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, după cum urmează: patru din cadrul judecătoriilor, doi din cadrul curților de apel și unul din cadrul Curții Supreme de Justiție. Se consideră aleși în calitate de membri și de membri supleanți ai Consiliului Superior al Magistraturii candidații judecători care au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenți la ședința Adunării Generale a Judecătorilor, conform ordinii descrescătoare a numărului de voturi obținute. Membrii supleanți suplinesc funcțiile vacante de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor corespunzător nivelului instanțelor judecătorești pentru care au fost aleși, în ordine descrescătoare a numărului de voturi obținute.

Sesizarea a fost depusă de Sergiu Litvinenco și de Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău