Curtea Constituțională se pronunță, mâine, asupra modificării Legii cu privire la Guvern

  • 17 Mai 2013 19:01
Curtea Constituțională se pronunță, mâine, asupra modificării Legii cu privire la Guvern

Curtea Constituțională urmează să decidă vineri, 17 mai, asupra constituționalității unor modificări la legea cu privire la Guvern, adoptată de Parlament la 3 mai, prin care premierului interimar i se atribuie aceleași competențe ca și premierului titular

Curtea Constituțională se va pronunța sâmbătă, 18 mai, în privința legalității legii care acordă premierului interimar aceleași competențe ca și unui prim-ministru titular. De asemenea, judecătorii Curții urmează să se pronunțe, la solicitarea liberalilor, și în privința revocării din funcție a doi membri ai Guvernului și a directorului Moldsilva
 
Contestația a fost depusă de deputații liberali Mihai Ghimpu și Valeriu Munteanu, care consideră că legea votată la 3 mai de către deputații PLDM și PCRM, prin care se acordă împuterniciri suplimentare guvernului în exercițiu și premierului demisionar, ar fi neconstituțională. Printre aceste prerogative se numără și dreptul de a numi sau revoca miniștri. 
 
Pe de altă parte, reprezentanții Parlamentului și Guvernului consideră modificările respective, ca fiind perfect legale.

La începutul ședinței, Valeriu Munteanu i-a solicitat Curții ca, în contextul examinării acestei legi, să verifice și constituționalitatea actelor prin care au fost revocați din funcție vicepremierul Mihai Moldovanu, ministrul transporturtilor Anatol Șalaru și directorul Agenției Moldsilva, Ion Cebanu. Reprezentanții Parlamentului și Guvernului i-au cerut instanței să nu accepte această solicitare, dar Curtea a decis demisiile de ieri au legătură directă cu contestația depusă de liberali. 
 
Curtea Constituțională se va pronunța sâmbătă, 18 mai, pe marginea acestei contestații.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
30,98
Nori împrăștiați
Umiditate:23 %
Vint:4,92 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27

Ultimele știri

Ora de Vârf | Încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către drone rusești și reacțiile de la Chișinău, printre subiectele dezbătute în emisiunea din 27 iulie (Audio)

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

Piața muncii din R. Moldova se confruntă cu un deficit de personal în anumite domenii. Stas Madan: „Deficitul este resimțit mai ales în municipiile Chișinău și Bălți, unde activitatea economică este mai intensă”

Dorin Junghietu: „R. Moldova are nevoie de reguli predictibile, de mai puțină birocrație, de investiții accelerate în rețele și de o piață concurențială care să funcționeze în beneficiul consumatorilor”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Ambasadorului Rusiei la București i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale

Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Arhivă Radio Chișinău