Cursele de autobuz din Chișinău spre București și Iași au fost anulate

  • 27 Ianuarie 2014 13:54
Cursele de autobuz din Chișinău spre București și Iași au fost anulate

Toate cursele de autobuz din Chișinău spre București și Iași au fost anulate, luni, 27 ianuarie, din cauza ninsorii abundente și a viscolului care afectează cea mai mare parte a României.

Potrivit reprezentanților autogărilor Centru și Sud Vest din Chișinău, cursele Chișinău-Brașov și Chișinău-Cluj-Napoca continuă să circule. În același timp Ministerul Afacerilor Externe informează că două autocare cu cetățeni ai Republicii Moldova au rămas blocate pe teritoriul României.

Unul dintre autocare în care se află 30 de copii și 14 adulți și care se întorce din Bulgaria  a rămas blocat în localitatea Voluntari, în apropiere de București. Celălalt, cu 21 de persoane, se îndreaptă spre Atena, și a rămas blocat în localitatea Râmnicu-Sărat. Toate persoanele au fost adăpostite temporar în sediile primăriilor acestor localități, informează Ministerul Afacerilor Externe.  Ambasada Republicii Moldova la București este în legătură permanentă cu autoritățile locale.

În același timp, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează că în Republica Moldova toate drumurile naționale sunt practicabile și nu există localități izolate din cauza ninsorii.

Noaptea trecută în lucrările de curățare a drumurilor au fost implicate 230 de autospeciale care au distribuit peste 2.200 de tone de material antiderapant.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile în cursul zilei de astăzi au fost anulate toate cele 12 curse din Chișinău spre București, și alte 2 spre Iași. Reprezentanții autogărilor atenționează populația să se intereseze înainte de a pleca de acasă la birourile de informare ale autogărilor despre cursele care au fost suspendate.

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal recomandă tuturor cetățenilor moldoveni să evite pe cât posibil călătoriile în România și Ucraina sau tranzitarea acestor țări,  din cauza condițiilor climaterice nefavorabile în cazul României și a violențelor înregistrate în Ucraina. Poliția de Frontieră informează, totodată, că s-au înregistrat mai multe cazuri în care mijloacele de transport au fost reîntoarse la graniță, pentru că nu au fost echipate corespunzător.

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal vine cu o solicitare către toate persoanele, care și-au planificat călătorii în aceste zile, să le evite pe cele care nu sunt strict necesare, până la îmbunătățirea vremii. Cetățenii sunt rugați să se conformeze recomandărilor instituite de autoritățile de frontieră din România și Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău