„Decizia de amânare a zborului, cu jumătate de oră a fost luată de operatorul aerian pentru ca pasagerii întârziați să poată ajunge la îmbarcare. Cu privire la persoana nemulțumită, că nu poate traversa strada pentru a ajunge la aeroport, precizăm că aceasta a fost oprită să traverseze șoseaua, timp de 5 minute după care, i s-a permis să-și urmeze drumul, avionul acesteia decolând la 12:30. Traficul rutier înspre AIC a fost deschis la ora 10:45 de minute".
GMSS precizează că cetățenii au fost informați din timp și în mod repetat să-și pregătească deplasările spre aeroport și alte locații pentru a nu avea întârzieri.
Cetățenii au fost anunțați textual cât și grafic, despre restricțiile de circulație emise de autoritățile naționale implicate în desfășurarea exercițiilor de simulare. Traseele alternative cât și recomandările au fost publicate în diverse surse de informare.
Atenționări au fost făcute și pentru cei care au planificate zboruri în ziua de 14 mai, în intervalul 9:00-14:00.
Alte incidente nu a fost înregistrate pe perioada simulării de astăzi.