Cum vrea guvernul de la Madrid să-i convingă pe spanioli să se pensioneze mai târziu
-
29 Noiembrie 2020 19:00
Autoritățile spaniole intenționează să facă un nou efort pentru a-i încuraja pe angajați să iasă la pensie mai târziu, după ce Guvernul de la Madrid a ajuns la concluzia că o reformă anterioară a sistemului de pensii a avut un impact limitat până acum, transmite Agerpres si Digi24.ro
Spania are una dintre cele mai mari speranțe de viață din Europa și una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate. Bugetul asigurărilor sociale, care a înregistrat anul pierderi de 30 de miliarde de euro, ar urma să fie anul viitor cel mai mare contributor la deficitul public general.
Această țară este încă în mijlocul consecințelor unei reforme profunde a sistemului public de pensii lansată în 2011. Aceasta va majora treptat vârsta legală de pensionare până la 67 de ani în 2027, de la 65 de ani și zece luni în prezent, și introduce reguli care înăspresc accesul la o pensie completă.
Însă la mijlocul acestei reforme, Guvernul de la Madrid a ajuns la concluzia că măsurile au avut un impact limitat și că din ce în ce mai mulți spanioli profită de portițele actuale pentru a ieși mai repede la pensie. De exemplu, anul trecut aproape 16% din pensionările voluntare au fost anticipate, comparativ cu 8% în 2011.
După ce a obținut sprijinul Parlamentului, la finele lunii octombrie, pentru noi reforme, Guvernul de la Madrid vrea acum să modifice balanța dintre penalități și stimulente pentru a-i convinge pe spanioli să decidă, în mod voluntar, să își amâne ieșirea la pensie.
Având în vedere că pensia în Spania este plafonată la 2.683 de euro, penalizarea actuală pentru cei care ies la pensie anticipat este insesizabilă pentru aceia care au salarii mari. În același timp, bonusul pentru cei care se pensionează mai târziu este un supliment de doar 3,2% din salariul mediu, comparativ cu 10% în Marea Britanie și 6% în Germania.
Pe lângă modificarea regulilor cu privire la cei care beneficiază de bonus, Guvernul de la Madrid vrea să demareze și o campanie de conștientizare pentru a spune spaniolilor că acest bonus există.
„Zeci de mii de muncitori ies la pensie cu doar câteva luni înainte de a împlini vârsta de 67 de ani, pierzând astfel un bonus suplimentar de 2%. Am descoperit că acest comportament irațional se datorează lipsei de informare și vrem să schimbăm acest lucru”, a declarat un oficial din conducerea Ministerului Securității Sociale.
Una dintre problemele identificate este că multe acorduri colective de muncă nu permit muncitorilor să continue să muncească dincolo de vârsta legală de pensionare.
În consecință, Guvernul vrea să convingă partenerii salariali să elimine această barieră. În plus, începând de anul viitor, Guvernul va reduce povara fiscală pentru planurile de pensii ale companiilor, pentru a ajuta micile companii din Spania să le ofere angajaților lor planuri de pensii.
Sursa:Digi24.ro