Cum va fi sărbătorit Paștele în Grecia: ce este permis, ce este interzis

  • 16 Aprilie 2020 12:33
Cum va fi sărbătorit Paștele în Grecia: ce este permis, ce este interzis

Guvernul grec urmează să ia ultimele decizii care să împiedice o posibilă creștere a răspândirii virusului în zilele de Paște, în special în cele trei zile de celebrare a Învierii.

 
Toată lumea spune că anul acesta Paștele nu va mai fi la fel. Oamenii nu vor merge la biserică, nici nu vor mai organiza petreceri de familie sau cu prietenii cu tradiționalul miel la proțap, guvernul fiind hotărât să nu permită mari adunări de oameni în curți și pe terasele caselor. 
   
     Paște cu drone în loc de grătare 
 
Monitorizarea regiunii Attica (în care se află capitala Atena n.trad.) se va realiza prin patrule sporite pentru identificarea unor eventuale adunări în număr mare în curți sau pe terase.
 
Pentru identificarea unor astfel de cazuri vor fi utilizate drone și elicoptere care vor transmite informațiile echipajelor terestre de poliție. Acestea vor face mai întâi recomandări prin megafoane sau chiar și prin discuții directe cu persoanele în cauză, iar în caz de neconformare se va ajunge la aplicarea unor amenzi sau, în cazuri extreme, chiar și la arestări. 
 
Nu este permisă folosirea locului pentru grătare din spațiile de folosință comună ale blocurilor de locuințe sau din spații deschise la care au acces mai mulți vecini. Sunt permise doar grătarele din curți  sau terase individuale, folosite de membrii unei singure familii, fără invitați. 
 
     Apelul epidemiologului Sotiris Tsiodras
 
Este în creștere optimismul că Grecia se află în ultimele stadii ale măsurilor restrictive, după ce reprezentantul Ministerului Sănătății pe teme de coronavirus, Sotiris Tsiodras, a părut marți optimist cu privire la evoluția epidemiei în Grecia, subliniind că el crede că "suntem într-o etapă foarte bună în care răspândirea virusului în comunitate scade".
 
Însă o eventuală încălcare masivă a măsurilor în cele trei zile de celebrare a Învierii ar putea răsturna rezultatele pozitive înregistrate de Grecia până în prezent, atenționează Tsiodras. 
 
     Cimitirele vor fi închise
 
Secretarul de stat pentru protecția cetățenilor, Nikos Chardalias, a anunțat miercuri închiderea cimitirelor în Vinerea Mare. Este o măsură suplimentară luată de guvern pentru a nu se crea noi focare ce ar permite o reintensificare a epidemiei.
 
În plus, poliția este chemată și ea să supravegheze cimitirele întrucât este perioada în care mulți cetățeni doresc să cinstească memoria persoanelor dragi pe care le-au pierdut.
 
Deși reprezentanții poliției apreciază că nu vor exista comportamente extreme, poliția va avea totuși o prezență discretă pentru a supraveghea în special cimitirele regionale din Attica. 
     
     Bisericile vor fi închise pentru credincioși  
 
Secretarul de stat pentru protecție civilă a repetat joia trecută că bisericile vor rămâne închise și în perioada Paștelui. El a insistat chiar asupra deciziei Bisericii Greciei cu privire la Săptămâna Mare.
 
"Biserica Greciei, contribuind în mod eficient la combaterea răspândirii virusului, a dat, cu un înalt simț al răspunderii și cu generozitate în cadrul deciziilor luate de stat, instrucțiuni către credincioși în perspectiva Săptămânii Mari".
 
În acest context le-a cerut credincioșilor să urmeze îndemnul Sfântului Sinod, precizând că rugăciunea individuală nu este inclusă printre motivele excepționale de deplasare.  
     
     Interzicerea circulației autoturismelor - soluția finală
 
Guverul grec transmite deja mesaje cetățenilor cu privire la măsurile care ar putea fi considerate drept necesare în perspectiva zilelor de Paște, lăsând în mod clar deschisă eventualiatea de a interzice circulația autoturismelor în noaptea Învierii și în ziua de Paște.
 
Caracteristice în acest sens au fost declarațiile făcute marți de purtătorul de cuvânt al guvernului.
 
"Nu sunt prevăzute vizitele la prieteni, la vecini sau la rude. Urmăm una dintre cele șase opțiuni care există în declarație atunci când e nevoie să ne deplasăm, cum ar fi de exemplu la farmacie sau supermarket. Prin urmare, rămânem în casă în aceste zile".
 
"Încercăm să păstrăm ceea ce am câștigat cu atâta efort în săptămânile anterioare pentru a putea spre sfârșitul lunii aprilie să fim în măsură să vedem un plan de revenire treptată, de lungă durată la normalitate" a spus Stelios Petsas.  
 
     Filtre, amenzi și obligația de a face cale întoarsă pentru cei care vor să facă excursii
 
Planul poliției de a împiedica deplasările pentru mese de familie în format extins, la case de vacanță sau ale prietenilor din suburbiile Atticii prevede instituirea unor filtre în puncte rutiere nodale.
 
Însă, potrivit ministrului grec al transporturilor, premierul Kostas Mitsotakis va decide dacă vor fi luate măsuri restrictive suplimentare pentru deplasările de Paște, după ce va asculta mai întâi părerile specialiștilor. 
 
Până atunci, poliția greacă a început deja controale mai stricte și a pregătit un plan special de acțiune care cuprinde filtre, patrulări și supraveghere aeriană cu drone și elicoptere. 
 
Hotărârea guvernului grec de a reduce deplasările inutile în perspectiva Paștelui este demonstrată și de dublarea numărului de amenzi primite de cei care ignoră măsurile de interzicere a circulației.  
 
     Miercuri - 22 de noi cazuri, numărul total al deceselor: 102
 
Epidemiologul Sotiris Tsiodras a anunțat miercuri 22 de cazuri noi de coronavirus, numărul total ajungând la 2.192 din care 56,4% sunt bărbați. Din acestea 559 de cazuri sunt persoane care au călătorit în străinătate, iar 899 sunt contacți ai unui caz cunoscut.
 
Tsiodras a anunțat de asemenea că în acest moment sunt 72 de persoane intubate, cu o vârstă medie de 68 de ani, din care 15 sunt femei.
 
Numărul total al deceselor se ridică la 102, din care 28 femei, iar vârsta medie a persoanelor decedate este de 73 de ani. 89,2% dintre victime aveau comorbidități și/sau vârste de peste 70 de ani.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău