Cum se desfășoară „referendumurile” orchestrate de Kremlin în Ucraina: Vot din ușă în ușă, secții în Rusia pentru „refugiați”. Întrebarea de pe buletinele din Herson și Zaporojie
-
23 Septembrie 2022 11:56
„Referendumurile” privind aderarea la Federația Rusă au început vineri în părți ale Ucrainei controlate în totalitate sau parțial de Moscova, Kievul și Occidentul calificându-le drept o „farsă", transmite AFP.
Votul, care a început la 08:00 în Ucraina, urmează să se desfășoare până la 27 septembrie în regiunile separatiste pro-ruse Donețk și Lugansk, precum și în zonele ocupate Herson și Zaporojie, scrie Hotnews.ro.
Aceste scrutine, anunțate la începutul săptămânii și organizate în grabă, au fost denunțate de guvernul ucrainean și de susținătorii săi occidentali, care acuză Moscova de confiscarea unor porțiuni întregi de teritoriu, cum a făcut cu peninsula Crimeea în 2014.
Chiar dacă nimeni nu are dubii care va fi rezultatul acestor referendumuri, ele anunță o escaladare a conflictului, Moscova mergând până la a amenința cu lovituri nucleare pentru a apăra ceea ce consideră a fi teritoriul „său".
„Organizarea acestui referendum este un pas istoric (...) Ne întoarcem acasă!", a declarat liderul regiunii separatiste pro-ruse Donețk, Denis Pușilin, într-o înregistrare video postată vineri dimineață pe Telegram.
Vot din ușă în ușă, secții deschise în Rusia pentru „refugiați”
În condițiile în care luptele continuă, „autoritatea electorală” a separatiștilor din Donețk a declarat că „din motive de securitate" votul se va desfășura în principal din ușă în ușă timp de patru zile, secțiile de votare urmând să se deschidă „doar în ultima zi", 27 septembrie.
Astfel, 450 și, respectiv, 461 de secții de votare vor fi deschise în regiunile Donețk și Lugansk din estul țării. Zaporojie va avea 394 de secții de votare, iar regiunea Herson, în sud, 198.
De asemenea, mai multe secții de votare au fost deschise în Rusia pentru a permite votul „refugiaților" care au fugit din Ucraina, potrivit agențiilor de presă ruse.
Aceste scrutine, făcute după modelul celui care a oficializat anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea în 2014, sunt în lucru de mai multe luni, dar calendarul pare să se fi accelerat odată cu contraofensiva ucraineană care a forțat armata rusă să se retragă din nord-estul țării.
Întrebarea pusă pe buletinele din Herson și Zaporojie: „Doriți să vă separați de Ucraina?”
Locuitorii din regiunile separatiste pro-ruse Donețk și Lugansk, care și-au declarat deja „independența", trebuie să decidă doar dacă vor să facă parte din Rusia.
În regiunile Herson și Zaporojie, care sunt parțial ocupate de forțele rusești, întrebarea pusă este: „Doriți să vă separați de Ucraina, să creați state independente și să deveniți parte a Rusiei?
Președintele camerei inferioare a parlamentului rus (Duma), Viaceslav Volodin, i-a îndemnat vineri pe „compatrioții săi" - pro-rușii din Ucraina - să „facă alegerea de a deveni parte a Rusiei". „Vă vom sprijini", a adăugat el.
Anexarea acestor patru zone nu va fi recunoscută de comunitatea internațională, dar ea va marca un punct de cotitură în ofensiva pe care Rusia o desfășoară în Ucraina.
Anunțul pripit al „referendumurilor" de marți vine în contextul în care Moscova, a cărei armată a suferit o serie de eșecuri, a decis să arunce mai multe forțe în luptă. Miercuri, președintele Vladimir Putin a ordonat o mobilizare parțială, care va implica cel puțin 300.000 de persoane.
Acuzând Occidentul că vrea să „distrugă" Rusia, el a amenințat, de asemenea, că va folosi „toate mijloacele", inclusiv cele nucleare, declarații care au fost condamnate ferm de Statele Unite și de Uniunea Europeană.
De precizat că până și China, apropiată de Rusia, a părut să se distanțeze de anunțarea referendumurilor, făcând apel la respectarea integrității teritoriale a statelor.