Cum s-au văzut în presa internațională alegerile cruciale din România: ”Primarul pro-european al Bucureștiului a reușit un miracol”
-
19 Mai 09:50
Cursa presidențială a României a ajuns pe prima pagină a unora dintre cele mai importante ziare din Europa și Statele Unite, unde a fost descrisă ca o înfrângere a extremismului și un test important pentru „un membru loial al UE și un pilon esențial al NATO”, după cum a fost țara noastră descrisă de Le Figaro.
Jurnaliștii BBC l-au descris pe Nicușor Dan drept „primarul liberal al României” și au ținut să menționeze că performanța taberei pro-europene a fost mai puternică în România decât în celelalte două state care au luat parte a „Super Duminica” electorală a Europei. Este vorba despre Polonia, unde primul tur al alegerilor prezidențiale rămâne o cursă strânsă, și Portugalia, unde ascensiunea bruscă a extremismului de dreapta a șocat întregul sistem politic, scrie G4Media.
Politico titrează foarte inspirat: ”Lacrimi pentru frații Tate și satisfacție pentru UE, după ce Dan îl învinge pe candidatul de dreapta în alegerile din România”, cu referire la mesajul lui Tristan Tate care a anunțat că va pleca din România, pentru că a câștigat ”băiatul rău”.
Între timp, alegerile din România au devenit subiectul zilei pentru cotidianul britanic The Guardian:
„Cu aproape 98% din voturi numărate, primarul independent de centru al Bucureștiului, Nicușor Dan, pare să aibă un avans de necontestat în alegerile prezidențiale din România, cu 54,28% din voturi, față de 45,65% obținute de rivalul său de extremă dreapta, George Simion”, au scris jurnaliștii The Guardian, dar au amintit că George Simion nu și-a admis încă înfrângerea.
În acest context, ziarul francez Le Figaro, în schimb, a pus accentul pe importanța României ca membru al Uniunii Europene și NATO și a amintit că alegerile „sunt privite cu atenție de comunitatea internațională.
Această cursă electorală nu a fost lipsită nici de controverse și acuzații de interferență în procesul electoral, au amintit jurnalișii de la Der Spiegel: În vreme ce guvernul României a anunțat că alegerile „arată indicii de ingerință rusească”, Pavel Durov, fondatorul aplicației de socializare Telegram, a acuzat guvernul indirect guvernul Franței că „ne-a cerut să reducem la tăcere vocile conservatoare din România” – o afirmație pe care Ministerul francez de Externe a respins-o categoric și a numit-o „tactică de diversiune în fața încercărilor reale de ingerință împotriva României.
Dată fiind importanța alegerilor, cotidianul Corriere della Sera, cel mai citit ziar din Italia, îl descrie pe Nicușor Dan drept „un centrist pro-European, matematician cu doctorat de la Sorbona și un trecut marcat de activismul împotriva corupției”.
Corriere notează:
”Primarul pro-european al Bucureștiului a realizat ceea ce mulți analiști au numit un miracol: a răsturnat rezultatul primului tur, care îl dădea pe suveranistul George Simion în frunte, cu voturi duble. Și nici măcar nu a fost o cursă strânsă, așa cum se prevăzuse. La miezul nopții, când mai erau de numărat 700.000 de voturi din diaspora, Dan avea deja un avans de 898.000 de voturi, de neatins, cu aproximativ 54% din voturi, cu 9 puncte în fața lui Simion, un avantaj care urma să se reducă, dar nu prea mult”.
TASS notează că: ”Nicușor Dan, un matematician mai puțin vorbăreț, absolvent al Sorbonei, a avut un trecut de activist împotriva dezvoltării imobiliare sălbatice și a corupției înainte de a intra în politică. Descris ca fiind calm și metodic, este adesea văzut ducându-și fiica la școală”.
Posturile de peste ocean s-au concentrat, mai degrabă, pe miza ideologică a alegerilor din România pentru administrația lui Donald Trump, ai cărei reprezentanți au criticat în mod repetat România pentru anularea alegerilor din 2024, în urma victoriei lui Călin Georgescu, propunerea de prim-ministru a lui George Simion.
The Economist titrează că: ”Următorul președinte al României nu va fi până la urmă un populist MAGA. Candidatul liberal, Nicușor Dan, reușește o victorie neașteptată”.
În acest context, The Washington Post l-a caracterizat pe George Simion drept un candidat care „a adoptat mișcarea MAGA a lui Donald Trump, căreia i-a dat o notă balcanică”.

