Cum putem ajuta la regenerarea creierului?

  • 03 Iunie 2018 14:39
Cum putem ajuta la regenerarea creierului?

Când ne gândim la sănătate, ne concentrăm eforturile pentru a menține sănătatea fizică a organismului, ignorând adesea rezistența mentalului, scrie Antena Satelor.

Organismul ne dă, în general, semne evidente de oboseală, semnalând astfel anumite probleme de care trebuie să ne ocupăm, pentru a ne îmbunătăți starea de sănătate.

Adesea lăsăm în plan secund sănătatea creierului, principalul motiv fiind acela că motorul cognitiv dă semne de uzură mai puțin perceptibile, care se acumulează și devin vizibile în timp, odată cu înaintarea în vârstă. Însă, ce ar însemna un corp sănătos fără un creier care să funcționeze la parametrii normali?

Neurologii ne avertizează asupra faptului că, pentru a ne îngriji de sănătatea mentală este extem de important să ne protejăm neuronii afectați de eforturile cognitive și de gândurile care ne macină și care se acumulează zi după zi.

În ultimii o sută de ani a existat convingerea că, odată distruși, neuronii nu se mai regenerează. Celulele creierului sunt în numar limitat și orice leziune sau pierdere a acestora era considerată permanentă. De aici și falsa concepție conform căreia creierul este într-un stadiu de declin permanent odată cu înaintarea în vârstă. Chiar și comunitatea medicală considera că celulele creierului, odată afectate, sunt distruse permanent. Dar celulele creierului se pot repara iar știința demonstrează acum că, prin câteva practici simple, ne putem ajuta creierul să se mențină alert și elastic pe parcursul întregii vieți.

Deși au existat încă din 1960 dovezi convingătoare în acest sens, dogma medicală a acceptat foarte greu (și acceptă greu chiar și în prezent) schimbarea de mentalitate. Abia în 1980 munca de cercetare a savantului Fernando Nottebohm de la Universitatea Rockefeller a arătat în mod clar că neurogeneza — producerea de noi celule ale creierului, adică de neuroni – are loc și în creierul vertebrat al adultului.

Cercetările științifice din lumea medicală au descoperit că ne putem îmbunătăți sănătatea creierului și că repararea neuronilor deteriorați nu numai că este posibilă, dar oricine o poate face.

Studiile au demonstrat că mușchii corpului, atunci când corpul este bine hrănit și stimulat cu exerciții potrivite, se vindecă și se dezvoltă. La fel și creierul, cu o îngrijire și o hrană adecvată, se poate regenera pe tot parcursul vieții.

Iată o listă cu câteva lucruri simple pe care le poți face pentru a menține sănătatea creierului, pentru a stimula creșterea noilor neuroni și chiar pentru a vindeca creierul.

1. Fă mult sport

Sportul are un beneficiu dublu pentru creier. În primul rând, creierul este un mare consumator de glucoză și oxigen, însă nu are abilitatea de le a stoca, pentru a le folosi mai târziu. Avem nevoie de o sursă continuă a acestor nutrienți pentru o funcționare optimă. Sportul mărește circulația sângelui către creier, alimentând celulele flămânde ale creierului cu oxigen și glucoză. În plus, acesta are rolul de a stimula neurogeneza hipocampului: dezvoltarea de noi celule în această zonă a creierului este asociată cu memoria pe termen lung și cu emoțiile. Dezvoltarea de celule noi sănătoase în această regiune este importantă pentru îmbătrânirea creierului și este considerată utilă în prevenirea declinului asociat cu Alzheimer și demența.

2. Folosește tehnici de reducere a stresului

Stresul este unul dintre factorii principali ai declinului cognitiv asociat cu înaintarea în vârstă. De aceea implicarea cu regularitate în activități de relaxare nu este doar un obicei plăcut, ci și o modalitate de a asigura o sănătate optimă pentru creier.
Dacă ai nevoie de o metodă mai puțin activă pentru a te relaxa, poți asculta muzică sau poți medita. Meditația a dovedit că poate reduce tensiunea arterială, inflamația și poate chiar mări rezistența la sentimente precum anxietatea și depresia. Deși a asculta muzică poate părea o activitate pasivă, studiile arată că actul ascultării ritmurilor muzicale încurajează neurogeneza creierului.

3. Folosește suplimente strategice

Turmeric

Turmericul este un exemplu de compus remielinizant, adică o substanță care a dovedit ca are efecte de regenerare a nervilor.
Compușii remielinizanți repară teaca protectoare din jurul axonilor neuronilor, numită mielină, o zonă afectată deseori de tulburări autoimune induse de vaccinuri. Studiile arată că, și în doze mici, aceste substanțe regeneratoare pot produce o regenerare semnificativă a nervilor.

Ceaiul verde

Datorită efectului terapeutic asupra zonelor deteriorate ale creierului, ceaiul verde este cunoscut pentru implicațiile sale uimitoare în tratamentul unor boli considerate incurabile, ca Alzheimer, Parkinson și Huntington. Din acest motiv cercetătorii au declarat catehinele din ceai o ”metodă complementară și foarte utilă” de tratament pentru bolile neurodegenerative.
O cercetare ulterioară a ceaiului verde a analizat combinația dintre afine, ceai verde și carnosină și a descoperit că această combinație poate promova dezvoltarea de noi neuroni și celule stem ale creierului pe un model animal al unei boli neurodegenerative.

Ginkgo Biloba

Ginkgo Biloba are o valoare extrem de importantă pentru sănătatea creierului. 
Există numeroase studii despre abilitatea plantei Ginkgo de a stimula nivelul critic al unei proteine importante ale creierului, numita BDNF: factorul neurotrofic derivat al creierului. Această proteină afectează vindecarea zonelor deteriorate ale creierului și este esențială în reglarea, dezvoltarea și supraviețuirea celulelor creierului, fiind importantă în special pentru memoria pe termen lung.

4. Adoptă o stare de învățare continuă

Înaintarea în vârstă este deseori asociată cu declinul cognitiv, atât în studii, cât și în experiența de viață. Cercetările în domeniu au arătat că o stare continuă de învățare ajută la regenararea neuronilor și contribuie la sănătatea creierului pe termen lung.
Lucrul pe calculator, cititul și alte activități asociate cu rezolvarea de probleme au contribuit la reducerea semnificativă a riscului de declin cognitiv. Acest lucru demonstrează cât de important este să ne implicăm în activități care să ne provoace mental pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău