Cum propune Igor Dodon să fie organizate dezbaterile electorale

  • 04 Noiembrie 2020 11:42
Cum propune Igor Dodon să fie organizate dezbaterile electorale

Candidatul independent la funcția de președinte, Igor Dodon, propune ca o dezbatere electorală să aibă loc la televiziunea publică, iar o altă dezbatere să fie organizată „pe un teren neutru”, de exemplu, la Academia de Studii Economice din Moldova. Serviciul de presă al candidatului precizează că propunerea este lansată în condițiile în care Igor Dodon „a primit zeci de invitații la dezbateri TV și radio pentru turul doi și va fi imposibil să le onoreze pe toate, transmite IPN.

„Venim cu propuneri care să asigure organizarea unor dezbateri care să acopere o audiența cât mai largă, dar, în același timp, să respecte dreptul tuturor instituțiilor media de a transmite aceste dezbateri. Astfel, propunerea noastră este ca o dezbatere să aibă loc la televiziunea publică, radiodifuzor cu acoperire națională, care ajunge în casele celor mai mulți moldoveni din întreaga țară”, se menționează într-un comunicat de presă expediat presei.

Pentru a da posibilitatea și posturilor TV private să participe la o dezbatere, stafful candidatului Igor Dodon a propus organizarea celei de-a doua dezbateri pe un teren neutru, de exemplu ASEM. Astfel, orice instituție media, fie TV, online ori radio va putea difuza în direct dezbaterile.

„Vom preciza că ambii candidați sunt absolvenți ai acestei instituții de studii superioare, deci este un loc de dezbatere care are și o încărcătura simbolică. La aceste dezbateri putem conveni asupra a doi analiști independenți care să le modereze, unul vorbitor al limbii de stat și altul vorbitor de rusă, așa încât să asigurăm un bun echilibru al organizării dezbaterilor și în această privință”, se mai spune în comunicat.

Contactat de IPN, Serviciul de presă al PAS a precizat că o reacție la invitația lansată de Igor Dodon va fi prezentată astăzi, într-o conferință de presă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău