Cum poți achita online pentru furnizarea energiei termice

  • 06 Aprilie 2021 11:12
Cum poți achita online pentru furnizarea energiei termice

Termoelectrica și Centrul de Calcul „Infobon” îndeamnă consumatorii și gestionarii fondului locativ să opteze pentru serviciile online de deservire, puse la dispoziție prin intermediul cabinetului virtual „Contul meu”. Serviciul vine în ajutorul consumatorilor de energie termică în efectuarea unei game variate de operațiuni, fără a mai fi necesară deplasarea la Centrul Comercial de deservire și relații cu consumatorii al Termoelectrica sau la Centrul de Calcul, transmite IPN.

Potrivit Termoelectrica, pe lângă comoditatea oferită utilizatorilor, serviciul online contribuie în mod direct și la diminuarea riscului de infectare cu COVID-19, atât a consumatorilor, cât și a personalului implicat în deservirea acestora. Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica, a menționat că siguranța și confortul celor peste 500 000 de consumatori rămâne una dintre cele mai importate priorități și în anul curent, afectat de pandemie, iar dezvoltarea continuă a instrumentelor de deservire și comunicare de la distanță ajută la menținerea legăturii cu aceștia.

„Contul meu” dispune de servicii precum recepționarea facturii electronice, evidența sau istoricul facturilor și consumului, transmiterea indicilor contorului, achitarea facturii și interacțiunea cu gestionarul fondului locativ. Totodată, facilitează interacțiunea consumatorilor cu Gestionarul Fondului Locativ, în vederea corectării, completării și/sau actualizării datelor legate de facturare (nume, prenume, suprafață, procent de calcul etc.). Serviciul este oferit gratis, în baza Acordului de utilizare a Sistemului informațional „Infobon”. Pentru semnarea Acordului, proprietarul locuinței sau reprezentantul său împuternicit, care administrează apartamentul, urmează să se prezinte la Centrul de calcul, amplasat pe strada Tudor Vladimirescu, 6/1, cu actul de identitate sau împuternicirea și documentele care atestă dreptul de administrare asupra imobilului. Posesorii semnăturii electronice pot semna Acordul de la distanță.

Până în prezent, au fost procesate peste 2000 de cereri de creare a conturilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Wed
1
Thu
1
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău