Decizia CSJ nu-i interzice lui Gamrețki să ocupe funcții publice (ZdG)

  • 27 Februarie 2018 17:11
Decizia CSJ nu-i interzice lui Gamrețki să ocupe funcții publice (ZdG) Sursa FOTO: ZdG

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) susține că traficul de influență săvârșit de fostul șef al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație (DGTPCC), Igor Gamrețki, nu are vreo legătură cu funcția pe care a deținut-o la Primăria Chișinău și se referă doar la relația acestuia cu Dorin Chirtoacă, care îi este fost coleg de clasă și persoană apropiată.

Judecătorii instanței supreme au apreciat pedeapsa complementară, de a-l priva pe Igor Gamrețki de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani, drept una „nefondată”, menționând că „s-a admis o eroare în această parte” și că hotărârile instanțelor ierarhic inferioare sunt „insuficient motivate” la acest capitol, scrie Ziarul de gardă.

În decizia motivată scrie că „acțiunile inculpatului Gamrețki I., au fost încadrate în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, în cele din urmă fiind justificat condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari (9.100 euro)”, dar că instanța supremă a refuzat să-l pedepsească cu amendă, deoarece cazul a generat un „interes de rezonanță în societate”.

 „În altă ordine de idei, Colegiul penal consideră nefondată solicitarea inculpatului de a-i fi stabilită pedeapsă sub formă de amendă, ținând cont de faptul că infracțiunea comisă de către acesta a trezit un interes de rezonanță în societate, ce a avut un impact negativ asupra reputației instituției publice – Primăria mun. Chișinău și a cadrelor ce activează în această instituție, respectiv aplicarea pedepsei sub formă de amendă, precum a fost solicitat de inculpat, ar fi neproporțională în coraport cu acțiunile prejudiciabile săvârșite de către ultimul și nu va fi atins scopul de restabilire a echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea altor persoane”, pun punct judecătorii CSJ în dosarul pe numele fostului șef de la Primărie.Anume astfel își explică judecătorii CSJ decizia din 30 ianuarie curent de a nu-l pedepsi pe Gamrețki prin privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de trei ani, așa cum au stabilit instanța de fond și cea de apel.

Reținerile sonore din primăvara anului 2017 în dosarul trucării licitației publice pentru amenajarea parcărilor cu plată în capitală nu au o finalitate la zece luni de la demararea scandalului. Nicio persoană vizată în dosar nu se află după gratii sau în arest. Unica sentință de condamnare în dosarul respectiv este cea în privința lui Igor Gamrețki, cel care a recunoscut că a participat la trucarea licitației și a devenit beneficiarul a 26% din capitalul social al firmei care a fost desemnată câștigătoare. Dosarul acestuia a fost judecat în procedură simplificată, după ce fostul șef de direcție de la Primărie a recunoscut toate acuzațiile și probele aduse de procurori.

La 16 februarie, Dorin Chirtoacă a renunțat la fotoliul de primar. Cererea de demisie urmează a fi avizată de Comisia Electorală Centrală. Dosarul penal pe numele acestuia se află pe masa judecătorilor din iulie 2017, până la acest moment însă, nu are vreo finalitate în instanța de fond.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
12,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău